Ar trebui să încep cu perioada în care, profesor la Vălişoara, scriam un roman. Terminam un roman, despre viaţa ciobanilor din sat. Şi despre profesorii naufragiaţi la Vălişoara. George Suru, poetul, locuia în Caransebeş şi mi-a atras atenţia că trece prin oraş scriitorul Oarcăsu, critic literar. Foarte important. Ion Oarcăsu scria la „Tribuna”, era un autor de seamă! Îşi face vacanţa la Buchin – Buchin era la doi paşi de Caransebeş. Se va opri la Caransebeş să discute cu George şi cu prietenul lui despre cărţile lor! „Nu vrei să vii şi tu?”…
La Caransebeş, la masă cu poetul George şi cu prietenii lui a venit, impozant, mândru de misiunea lui, criticul Oarcăsu. Da, avea în grijă o editură, era o ramificaţie a Editurii Albatros de la Bucureşti, acum se duce la Lugoj, trebuie să întâlnească un mare scriitor. Ce mare scriitor? Cine e la Lugoj, mare scriitor? Radu Theodoru plecase, fugise de la Lugoj, Nicolae Breban era încă… tânăr… Da, e mare, Anişoara Odeanu.
Era mare, dar nici unul dintre cei de la masă nu ştia cine era Anişoara Odeanu. Cine a fost dânsa. Da, e mare, dar cine, ce-a scris? Ce-a făcut de e în Lugoj? Poate să ne spună chiar domnul Oarcăsu, că a scris două romane de mare succes, poezii, articole multe, între 1939 – 1945 articole „rele”. Ştie că l-a cunoscut pe Camil Petrrescu, vrea să-i ceară un articol despre el. Şi despre bunul ei prieten, Eugen Ionescu. Poate chiar despre Mircea Eliade.
Un interviu lămuritor îi ia NICOLAE DOLÂNGĂ – în 1972, anul morţii ei. A murit la 60 de ani. E ultimul ei mesaj:
„Am căutat mereu sinele meu în ceea ce am scris. M-am descoperit şi m-am redescoperit pe mine în cărţile mele. Multe sunt trăiri prin care am trecut. Peter, personaj masculin partener cu Olga, este şi el complex, dar atât cât să completeze fiinţa feminină. „După cum scrie legea firii”.
Cum v-a plăcut Bucureştiul în comparaţie cu Lugojul?
„Capitala înseamnă un capitol nerepetat în viaţa mea. M-am lansat acolo, am cunoscut personaje importante ale vieţii culturale, artistice, am scris de toate. Publicam cronici literare, cronici mondene, făceam parte din grupul scriitorilor în vogă. Mircea Eliade, Camil Petrescu, îl admiram pe George Călinescu, am fost apropiată de Eugen Ionescu. Viaţa ne-a dat, aşa cum se întâmplă de obicei, ne-a dat fiecăruia, alt curs”.
Eu i-am luat un interviu după ce redactorii de la „Orizont” auziseră despre ea, îi publicaseră două nuvele, o invitau la revistă. A rămas o după-amiază cu mine la redacţie, mi-a povestit şi despre prietenii ei de odinioară şi despre Peter al ei – fiul unui important demnitar nazist. Şi despre articolele ei din „Viaţa” şi despre soţul ei. Câte ceva. Mi-a dat un telefon de la Lugoj să nu public interviul, vrea să-l vadă. I l-am trimis, din zece pagini au rămas trei. I-am recitit cărţile, am înţeles de ce.
La înmormântarea ei am fost la Lugoj şi am fost acasă la doamna care o veghease în ultimele zile. Mi-a dat un teanc de hârtii – erau poeziile scrise „în ultimele zile”. Era testamentul? Sau o recapitulare despre trecerea ei prin viaţă?
Mi-a mai dat un număr de fotografii – cele din tinereţea ei: cu Sahia, cu Eugen Jebeleanu, cu Mihail Sebastian.
În luna următoare m-am dus la Bucureşti, Eugen Jebeleanu era la masa lui de la restaurantul Uniunii Scriitorilor, i-am arătat poza. I-am spus că s-a sinucis. „Nu, nu, nu…”, mi-a spus Eugen Jebeleanu. „Mi-a scris despre bolile ei, suferea de cancer. Nu mai vedea. Nu s-a sinucis…”
„Nu s-a sinucis”, a repetat poetul. I-am spus că a murit la o zi după moartea soţului, se temea de singurătate. Se temea de orbire.
Recitesc romanul „Călător din noaptea de Ajun” în care traversează marea ei iubire. Şi despărţirile. Cum a luat 19 pastile de BROMOVAL. O încercare de sinucidere. E un Jurnal intim?
Primesc trei volume „de proză” – trei romane pe care le-ar fi scris iubita medicului. Şi mai am în sertar caiete cu prozele cu care Anişoara Odeanu ar fi vrut să se acomodeze. În perioada 1934-1944 a fost un mare scriitor – a trăit lângă scriitori „mari de tot”.
Dar acasă?
Nu mai era cu Camil Petrescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian. Era singură, în altă lume.
În 2022, despre satul naşterii ei. Doina Stela Graţiana Petereanu s-a născut în Pădureni, sat în care s-a născut Persida Rugu, autoare care revine la Pădureni – ca să scrie despre drumul ei de la Cluj la Pădureni… despre o geografie literară în desfăşurare. Într-o Postfaţă a volumului „Poeme pe zimţii vântului”, ultimul volum al Persidei Rugu, Constantina Raveca Buleu scrie: ”Rafinată, intuitivă şi imperativ existenţială, poezia Persidei Rugu mizează pe un instrumentar stilistic impecabil…”.
Ca şi poezia Anişoarei Odeanu. Ca acest „Triptic” al Persidei Rugu: „Păsări străbat fluviul tăcerii/umbra îşi pierde pământul/ în sângele înfrunzit peste lume// solstiţiul arde pe dunga orizontului/ piatra verde surâde printre zimţii/ de frig ai visului// arborele furtunii îşi împlântă rădăcinile/în inimă// clepsidra veghează răscrucea”.
autor: Cornel Ungureanu
