După un secol și jumătate de existență, mina de cărbune Lupeni se pregătește de închidere. Mineritul va rămâne o amintire în orașul din Valea Jiului, iar localnicii, tot mai puțini, sunt nevoiți să se orienteze spre alte surse de venit.Mai puțin de 19.000 de oameni trăiesc în municipiul Lupeni din Hunedoara, un fost mare centru minier din România care s-a dezvoltat începând din secolul al XIX-lea datorită uriașelor rezerve de cărbune din Valea Jiului.
În anii ’80, mina Lupeni era cea mai mare mină de cărbune din România și una dintre cele mai mecanizate.Atunci, mii de oameni munceau aici, sub deviza faimoasă în regimul comunist: „Țării, cât mai mult cărbune” și tot aici, fostul președinte comunist Nicolae Ceaușescu, care o vizitase de mai multe ori a primit titlul omagial de „întâiul miner al țării”.Minele din jurul orașului Lupeni s-au închis treptat începând din anii ’90, iar vechile lor instalații au dispărut ori au fost transformate în ruine.Mulți localnici au părăsit orașul, iar depopularea sa este din ce în ce mai profund resimțită în economia zonei.
În ultimul deceniu, Lupeniul a pierdut aproape un sfert din populația sa. Este însă tot mai căutat de turiști, iarna, pentru că în vecinătatea lui se află stațiunea montană Straja, din Munții Vâlcan.La sfârșitul anului 2024, după un secol și jumătate de activitate minieră, municipiul Lupeni din Hunedoara va rămâne fără ultima sa mină de cărbune.În anii următori, numeroase clădiri și instalații industriale din Lupeni vor fi dezafectate și demolate, iar suprafețele pe care au funcționat vor trebui ecologizate, pentru a mai putea fi redate circuitului economic.
La intrarea în Lupeni, două puțuri metalice, vechi și ruginite, îi mai întâmpină pe călători din mijlocul terenurilor virane și al clădirilor fostei mine Sud, aflate în toiul demolării.Cele mai multe ramificații ale minei de cărbune din centrul Lupeniului se întind, însă, nevăzute prin zeci de kilometri ai galeriilor subterane ale așezării, peste care au fost clădite coloniile, orașul și industria sa.Chiar dacă au rămas în picioare, multe dintre clădirile minei din Lupeni au „dat semne de oboseală” încă din anii trecuți. Construcțiile au fost lăsate să se degradeze, iar căutătorii de fier vechi nu au putut fi nici ei ținuți la distanță.
„Ne-am depus și noi CV-ul la mina de cărbune Lupeni, că am auzit că fac angajări, deși mina se închide. Nimeni nu ne-a băgat în seamă, așa că ne câștigăm o pâine tot de pe urma ei, dar furând de aici. Furăm de aici ce mai apucăm, fier vechi, cu cărucioarele. Oricum va dispărea, la fel ca și calea ferată din Lupeni. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți și nu ne apropiem de cupru și de instalații electrice, de motoare. Atunci am fi dați repede pe mâna Poliției”, povestește un hoț de fier vechi, membru al unuia dintre cele câteva grupuri care pot fi văzute frecvent pe teritoriul minei de cărbune și în jurul acesteia.
Pe celălalt mal al râului, cartierele de blocuri ridicate la poalele munților Vâlcan se afundă în liniște. Amestecate în șirurile de blocuri, câteva clădiri mai vechi și case pitorești, dau culoare panoramei orașului minier.
