De curând, Cetatea Timișoarei a împlinit 307 ani de când a fost eliberată de administrația otomană, un rol deosebit de important în luptele duse pentru eliberarea Timișoarei și a Banatului avându-l unul dintre cei mai străluciți feldmareșali ai Casei de Habsburg, Eugeniu de Savoya.
Reamintim, în 12 octombrie 1716, otomanii ridicau steagul alb pe zidul cetăţii Timişoarei, capitulând în bătăliile cu armata Casei de Habsburg, creștinătate redevenind stăpână peste Cetate, peste întregul Banat.
În 13 octombrie se semna la Timișoara, în cortul prințului Eugeniu de Savoya, actul capitulării otomane, soldații, și întreaga administrație a Semilunii părăsind Cetatea Timișoarei în 17 octombrie 1716, astfel încetând, după mai bine de un secol și jumătate, ocupația islamului peste oraș și Banat.
În 18 octombrie 1716, chiar în ziua în care împlinea 53 de ani, Prințul Eugeniu de Savoya intra în Timișoara, administrația Casei de Habsburg instaurându-se astfel peste oraș și întregul Banat. La câteva zile de la acest moment, în 21 octombrie, de la Timişoara, Prinţul de Savoya se adresează direct împăratului Carol al VI-lea, exprimându-şi ideea că doreşte organizarea Banatului atât în folosul Casei Imperiale, „dar şi spre binele celor guvernaţi”.
Patron al artelor, biruitor al otomanilor, de la Viena, Zenta, Timișoara și Belgrad, Prințul Eugeniu de Savoya-Carignano s-a născut în Hôtel de Soissons din Paris, la 18 octombrie 1663, şi a crescut în jurul curţii franceze din timpul regelui Ludovic al XIV-lea (1643-1715). Datorită înălţimii sale reduse, Eugeniu de Savoia a fost pregătit inițial pentru o carieră în biserică, dar până la vârsta de 19 ani a fost determinat spre o carieră militară. În urma unui scandal în care a fost implicată mama sa, Olympe, el a fost respins de Ludovic al XIV-lea pentru serviciul în armata franceză, astfel s-a mutat în Austria transferându-şi loialitatea față de Monarhia Habsburgică.
Timp de şase decenii, Eugen de Savoia şi-a desfăşurat activitatea în Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, sub trei împăraţi ai acestuia: Leopold I, Joseph I și Charles VI.
Eugeniu de Savoya a luat parte la prima acțiune împotriva otomanilor, la asediul Vienei, în 1683, şi-a consolidat poziţia în timpul războiului de succesiune spaniol, ultimele sale bătălii de consemnat fiind cele câştigate la Petrovaradin (1716) şi Belgrad (1717).
În anul 1697, la 11 septembrie, în bătălia de la Zenta, Eugeniu de Savoya a nimicit oastea sultanului Mustafa al II-lea, care traversa Tisa, iar odată cu succesul obținut la Petrovaradin – 5 august 1716 -, Eugeniu de Savoya decide să se îndrepte spre Timișoara pentru a o elibera de sub ocupația otomană, odată cu cetatea Timișoarei fiind eliberat întregul Banat.
Comandantul armatei imperiale în bătăliile pentru Timișoara, bătălii care au fost consemnate în izvoarele istorice ca fiind foarte înverșunate, Eugeniu de Savoya a reușit un nou succes împotriva otomanilor atunci când, în zorii zilei de 12 octombrie 1716 a intensificat focul de artilerie asupra armatelor islamului.
Intrarea lui Eugeniu de Savoya în cetatea Timișoarei s-a făcut pe poarta numită „Forforosa” („Poarta Cocoșului”), numită de atunci „Poarta Prințului Eugen”. În 1817, la 100 de ani după preluarea cetății de către habsburgi, Poarta Forforosa a fost demolată și s-a ridicat pe locul ei clădirea de azi de pe strada Eugeniu de Savoya numărul 2, casă care a primit denumirea „Casa Prințului Eugeniu de Savoya”. La 16 octombrie 2016 pe clădire au fost plasate două plăci comemorative multilingve cu textul (cel în limba română) „18.10.1716 – 18.10 2016: 300 de ani de la intrarea lui Eugeniu de Savoya în Cetatea Timișoarei”, plăci dezvelite la 18 octombrie 2016.
În urma eliberării cetății Timișoarei începe reconstrucția și dezvoltarea acesteia drept capitală a Banatului, prin colonizarea noii provincii, Timișoara cunoscând o evoluție rapidă și o dezvoltare modernă, de factură europeană.
Recompensat pentru succesele sale, prințul Eugeniu de Savoya a contribuit, din aceste recompense, la peisajul arhitecturii baroce, petrecând cea mai mare parte a vieții în Viena, la Palatul de Iarnă, Stadtpalais, construit de Fischer von Erlach, reședința sa oficială.
Prieten cu scriitorul francez Jean-Baptiste Rousseau, dar și cu istoricul și filosoful Montesquieu, Eugeniu de Savoya nu a avut pretenții literare proprii și nu a scris memoriile sau cărțile sale despre arta războiului. El a fost un colecționar. Galeriile sale s-au umplut cu artă italiană, olandeză și flamandă din secolul XVII; biblioteca sa de la Stadtpalais a fost presărată cu peste 15.000 de cărți, 237 manuscrise precum și cu o mare colecție de printuri (de interes special au fost cărți de istorie naturală și geografie).
Suferind de pneumonie, strălucitul feldmareșal al Casei de Habsburg trecea la veșnicie în patul său de la Stadtpalais, în 21 aprilie 1736. Inima lui Eugeniu de Savoya a fost înmormântată, împreună cu cenușa strămoșilor săi, la Torino, în mausoleul de la Superga, iar rămășițele pământești i-au fost purtat într-o lungă procesiune până la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena, trupul său îmbălsămat fiind înmormântat în Kreuzkapelle.
Timișoara poartă mare recunoștință Prințului Eugeniu de Savoya, păstrându-i vie amintirea prin amplasarea unui bust al său în Parcul Central, Aleea Personalităților, bust realizat de Linda Saskia Mentzel, sculptor din Timișoara, bust dezvelit în 3 august 2009. În Timișoara, Eugeniu de Savoya are și o stradă, chiar în centrul vechi al municipiului bănățean.
De asemenea, nu de puține ori, la aniversarea lui Eugeniu de Savoya, timișorenii au poposit la bustul său de pe Aleea Personalităților pentru a-i aduce recunoștința lor pentru marile fapte de arme în luptele cu otomanii.
