Pentru economiști, piața este o modalitate eficace de alocare a factorilor de producție (capital, mână de lucru, resurse naturale) și de distribuire a bunurilor de consum și serviciilor. Această formă de organizare a vieții economice protejează, de asemenea, indivizii de acțiunea spoliatoare a grupurilor de interese („vânători de rente”), precum și de puterea discreționară a statului, caracteristice economiei planificate, în care alocarea factorilor de producție și distribuirea bunurilor de consum și serviciilor se face centralizat. Însă, manifestarea virtuților pieței necesită renunțarea, într-o anumită măsură, la mecanismele sale autoreglatoare specifice. De fapt, o mare parte a cercetărilor economice actuale sunt consacrate identificării „eșecurilor pieței” și corectării acestora prin diverse politici publice: dreptul concurenței, reglementarea de către autoritățile sectoriale și prudențiale, politica monetară și fiscală, furnizarea de către stat a unor bunuri publice (de exemplu, educația și sănătatea), asistența socială etc.
Filosofii, psihologii, sociologii, juriștii, politicienii, o mare parte a societății civile și majoritatea religiilor au o altă viziune asupra pieței. Ei reproșează economiștilor că nu țin seama în suficientă măsură de problemele de etică și de necesitatea trasării unei frontiere clare între domeniile în care se pot face tranzacții și cele în care nu se pot face. Exemple de domenii în care bunurile și serviciile nu trebuiesc „banalizate” prin comercializare, invocate adesea, sunt: adoptarea copiilor, sexualitatea, drogurile, serviciul militar, dreptul la vot, poluarea, transplantul de organe, manipularea genelor, prietenia, ființele umane etc.
Unele exemple de acest gen arată că multe lucrări economice, apărute în ultimele două-trei decenii atât în SUA, cât și în Europa, nu prea sunt cunoscute specialiștilor din alte științe sociale. Aceste lucrări teoretice și experimentale (cercetări pe teren, în laboratoare, în neuroeconomie) tratează subiecte foarte diverse, cum ar fi morala și etica, normele sociale, identitatea, încrederea, fenomenele de evicțiune generate de unele stimulente etc.
De exemplu, ideea că o diplomă universitară poate fi cumpărată contrazice teoria economică a asimetriei informaționale: deoarece poate fi cumpărat, acest „bun” își pierde valoarea! De asemenea, un guvern care cumpără voturi la prețul pieței va duce o altă politică decât cea la care ar subscrie majoritatea alegătorilor. În fine, în ceea ce privesc așa-numitele „externalități” (consecințe ale producției sau consumului de bunuri și/sau servicii, care afectează terțe părți și pentru care nu se plătesc compensații), cum ar fi, de exemplu, efectele poluării mediului, experiența arată că recomandarea cea mai des întâlnită a economiștilor – un preț unic al poluantului – a redus substanțial costul politicilor ecologice și le-a întărit. Aceste exemple arată că există, într-adevăr, „eșecuri ale pieței”, pe care economiștii contemporani le cunosc și le evidențiază adesea, fără a contesta însă ideea organizării vieții economice a societății pe baze concurențiale.
O altă limită a pieței este că, în anumite situații, stimulentele pe care aceasta le creează pot fi contraproductive. Astfel, influentul economist francez Jean Tirole (premiul Nobel – 2014) și economistul american Roland Bénabou presupun că un comportament prosocial este motivat de trei factori: 1) generozitate autentică; 2) stimulent (de exemplu, bănesc) pentru a avea un asemenea comportament; și 3) dorință de a părea, adică de a avea o imagine favorabilă în ochii altora sau ai săi. Conform teoriei „inferențelor” (sau „atribuirii”, în psihologie), acest din urmă factor comportamental poate fi modelat. El este important mai ales în cazul în care comportamentul este public (îndeosebi față de persoanele a căror stimă este căutată) și memorabil. Cercetările teoretice ale autorilor amintiți au arătat că, în acest caz, un stimulent bănesc poate fi contraproductiv. Oamenii se tem că, dacă primesc bani pentru un act care, luat în sine, este prosocial (de exemplu, donarea de sânge), gestul lor va fi interpretat mai degrabă ca semn de lăcomie, decât ca dovadă de generozitate. Contrar unui principiu fundamental din economie, plata unei sume de bani poate reduce oferta (de comportamente prosociale). Numeroase studii empirice au confirmat ulterior această ipoteză.
Autorii amintiți au studiat, de asemenea, impactul politicilor publice asupra normelor sociale în vigoare sau considerate ca trebuind să prevaleze de către membrii societății. Concluzia lor este că utilizarea unor mijloace de stimulare semnalează adesea importanța redusă acordată de cetățeni bunului public respectiv și că pot deteriora comportamentul civic.
Înțelegerea naturii și cauzelor eșecurilor pieței este mult mai folositoare prin prisma conceperii politicilor publice decât simpla condamnare a acestora. De exemplu, un domeniu în care discuțiile sunt adesea superficiale este donarea de organe. Cunoscutul economist american Gary Becker, unul dintre fondatorii economiei familiei, a arătat încă în anii 1970 că interdicția de a vinde un organ limitează numărul transplanturilor (rezervate, de regulă, familiei sau persoanelor foarte apropiate), condamnând astfel la moarte mii de persoane din cauza lipsei de donatori. Detractorii pieței organelor umane nu se pot lăuda cu moralitatea lor. Cu toate acestea, în societatea modernă, se manifestă adesea o anumită ostilitate față de această piață.
O asemenea atitudine relevă, printre altele, refuzul de a compara câștigul bănesc și alte genuri de obiective ale oamenilor. De exemplu, luarea în discuție a considerațiunilor pecuniare este privită ca fiind în contradicție cu ideea caracterului sacru al ființei umane. Viața, după cum se spune, „nu are valoare”. Cu toate acestea, prejudecățile și tabuurile cu privire la viață și la moarte, considerate ca fiind mai presus de înțelegerea și cuantificarea umană, au o serie de consecințe negative, cum ar fi, de exemplu, creșterea numărului deceselor în urma deciziilor greșite cu privire la alocațiile bugetare pentru spitale sau pentru cercetarea medicală. Sau, pentru a da alt exemplu, doi cercetători americani au demonstrat că, chiar și piața americană a serviciilor funerare, care este foarte concurențială, permite obținerea de profituri de cvasi-monopol, deoarece oamenilor le repugnă să se tocmească, atunci când este vorba despre moartea unei persoane apropiate.
În acest cadru, se pune întrebarea dacă reticențele și tabuurile cu privire la valoarea vieții sunt provocate de teama că discutarea acestui subiect este sub demnitatea specialiștilor, ori de grija că, dacă se preocupă de asemenea chestiuni, societatea se angajează pe o pantă periculoasă de desconsiderare a ființei umane.
Răspunsul la aceste întrebări necesită identificarea rădăcinilor profunde ale valorilor morale și ale comportamentelor umane în general. Această cercetare este importantă, deoarece permite înțelegerea modului în care diferite instituții, tipuri de economie (de piață, planificată) și sisteme politice și administrative influențează valorile și atitudinile prevalente într-o anumită societate. Un studiu recent, publicat în prestigioasa revistă „Science” de economiștii germani Armin Falk și Nora Szech, arată, de exemplu, că împărțirea răspunderii erodează valorile morale. Această eroziune este deosebit de puternică în cazul în care decizia luată de o persoană implică altă persoană, căreia îi deleagă o parte din răspundere. Existența unor scuze („mi s-a cerut să fac”, „altcineva ar fi făcut la fel cum am făcut eu”, „nu am știut”, „toată lumea o face” etc. …), ce pot fi invocate în orice organizație, indiferent de mărimea și gradul său de ierarhizare, permite înfrângerea reținerilor morale față de comportamentele incorecte.
În concluzie, conceperea politicilor economice necesită depășirea dihotomiei arbitrare între piață și alte domenii ale vieții sociale. După cum arată profesorul de etică și psihologul american Jonathan Haidt, morala comună se manifestă nu doar în materie de „externalități”, ci în multe alte domenii în care sentimentele de repulsie sau de satisfacție se schimbă foarte mult în cursul timpului. De aceea, progresul civilizației necesită limitarea rolului sentimentelor ca sursă de inspirație etică și privilegierea reflecției în conceperea politicilor publice.
