În prima zi a lunii septembrie, va răsuna pe scena din Parcul Rozelor opera al cărui succes excepţional, la premiera din 8 martie 1842, a lansat numele lui Giuseppe Verdi, punându-l alături de marii compozitori de operă italieni – „Nabucco”. Cu tot subiectul biblic, Verdi a ştiut să impregneze opera cu idei şi sentimente care îi preocupau în mod deosebit pe italieni. Ei au interpretat-o ca pe o lucrare de mare actualitate, o prezicere a eliberării Italiei de sub asuprirea austriacă. Un fapt de anecdotă spune că la premiera de la teatrul La Scala, după primul act, toţi spectatorii s-au sculat în picioare, în mod spontan. Verdi era disperat, crezând că era un gest de împotrivire. După succesul extraordinar, el se întreba dacă, de fapt, atunci s-a născut cariera sa artistică. Să vedem de ce atunci, pe zidurile din Milano, se putea citi „Viva Verdi”. Era un acronim al spiritului secret al libertăţii, visul unirii – Victor Emanuel Re DʼItalia. (Era Victor Regele Italiei). Libretul scris de Temistocle Solera vorbeşte despre Regele Asirian al Babilonului, Nabucodonosor, prescurtat Nabucco, care a trăit aproximativ acum 600 de ani î.Hr. El îi ţine în sclavie pe evrei şi ajunge să se considere, datorită aroganţei şi nebuniei – Dumnezeu.
Atunci, fulgerul morţii, voinţa divină îl doboară la pământ. În alt plan vedem lupta dintre cele două fiice ale lui Nabucco, Fenena şi Abigaille. Abigaille complotează să ia tronul de la tatăl său. Până la urmă, în dramaturgia operei, partea centrală este ocupată de corul sclavilor evrei, care se încadrează în mod organic. Va pensiero din actul trei a făcut carieră internaţională. Indiferent că este prezentă în concerte, ca piesă de sine stătătoare, sau în spectacol de operă, este mereu bisată. Este simbolul peremptoriu al suferinţei, dar şi al speranţei. Verdi a construit prin toate operele sale un enorm monument muzical. Când a devenit Rege, Victor Emanuel l-a desemnat senator pe viaţă. La mormântul său, la 27 ianuarie 1901, publicul a cântat Va pensiero, în amintirea idolului lor.
