Abuzuri la locul de muncă – ce pățesc studenții din Timișoara pentru câțiva lei în plus
E ușor să spui „du-te și muncește dacă vrei bani”. Mai greu e când te trezești într-un sistem care te trage în jos, te stoarce și apoi te aruncă. Mulți studenți din Timișoara se duc la job cu speranța că o să-și plătească chiria, mâncarea sau poate chiar o vacanță scurtă după sesiune. În schimb, ajung să fie tratați ca niște piese de schimb – plătiți la negru, forțați să stea peste program, umiliți, șantajați sau ignorați.
Am vorbit cu 7 studenți care au trecut prin asta. Fiecare are povestea lui – și toate sunt revoltătoare. Nu vorbim de excepții, ci de o normalitate tăcută. Hai să ascultăm ce au de spus.
1. Alexandra, 20 de ani,studentă la UPT Chimie– Terasă în Complexul Studențesc
„Am fost chelneriță la o terasă populară, unde vara e plin de studenți. M-au pus pe tură de la 10 dimineața până la 1 noaptea. Nu exista pauză, mâncam pe fugă, între două mese aduse. Contract? ‘Ești pe probă’, mi-au zis. Au trecut 3 săptămâni și tot pe probă eram. Dacă ceream să plec mai devreme, se uitau urât și-mi tăiau din bacșiș. Am cărat baxuri de apă, mi-am luxat încheietura, iar când am spus că nu mai pot, șeful mi-a spus: ‘Data viitoare, mergi la sală’. M-am simțit invizibilă. M-au plătit doar parțial, pe motiv că nu am rezistat până la final de lună.”
2. Vlad, 21 de ani,studentla UVT,Geografie– Paznic în zona Modern
„Am găsit anunțul pe OLX. M-au luat imediat, fără întrebări. 12 ore pe tură, de la 7 seara la 7 dimineața, într-un spațiu industrial. Fără scaun, fără toaletă, fără încălzire. În ianuarie. Am stat în picioare, în frig, timp de 3 nopți pe săptămână. Niciun contract. Mi-au promis plata la 2 săptămâni. Când i-am sunat, nu mi-au mai răspuns. Am fost la adresa firmei – era o cutie poștală. Am lucrat 60 de ore degeaba. Am avut nevoie de 3 zile să-mi revin fizic. Și de 3 săptămâni să trec peste furie.”
3. Mara, 22 de ani,studentă la Marketing UVT – Magazin de cosmetice, Iulius Town
„Era un lanț cunoscut de cosmetice. Mi-au zis că e job de 4 ore, flexibil. A fost o minciună. În fiecare zi rămâneam peste program, fără plată. Șefa era genul ‘bossy’ – urla dacă nu vindeam destule produse, mă făcea incompetentă în fața clientelor. La final de tură, mă simțeam ca după un război. De fiecare dată când întrebam de contract, îmi ziceau: ‘E în lucru’. Nu l-am mai văzut niciodată. După o lună, mi-au zis că nu am fost eficientă și m-au dat afară. Nici măcar nu mi-au plătit orele suplimentare.”
4. Andrei, 23 de ani student la UPT,Automatică și calculatoare– Fast-food în Piața Unirii
„Când intri acolo, totul pare drăguț – muzică, tineri, zâmbete. După două zile, ești parte dintr-un mecanism. Mâncam pe genunchi, în cămară, în 5 minute. Aveam o aplicație care ne cronometra pauzele. Odată m-am dus la baie fără să scanez codul QR și am fost penalizat pe salariu. În bucătărie era 40 de grade, ulei peste tot, alergătură continuă. Când am făcut o criză de stomac, mi-au zis să ‘termin tura și mai vorbim’. Am plecat după două săptămâni, fără să fiu plătit pentru orele în plus.”
5. Bianca, 20 de ani,studentă la Medicină – Call-center, zona Take Ionescu
„Sună telefonul, răspunzi, zâmbești. Asta credeam că fac. În realitate, făceam 200 de apeluri pe zi, oamenii ne înjurau, iar managerul doar spunea: ‘Zâmbește, clientul are mereu dreptate’. Dacă aveai o zi proastă, te chemau la ‘feedback’ și te făceau praf. Totul era pe target, presiune, vânzări. La 20 de ani, m-am simțit epuizată psihic. Nu aveam voie să merg la toaletă fără să dau explicații. Am ajuns să am atacuri de panică înainte să intru în tură. Am renunțat pentru sănătatea mea.”
6. Sorin, 24 de ani,student la UVT,Drept- Mutări mobilă la negru (luat de pe Facebook)
„Un tip mi-a scris: ‘Avem nevoie de băieți la cărat mobilă, 150 lei/zi’. N-am stat pe gânduri. Am ajuns la adresă – 4 tipi, dubă veche, și o zi întreagă de muncă grea. Scări, dulapuri, canapele, totul fără lift. Mi-au dat 100 lei și au zis că restul ‘mâine’. A doua zi, eram blocat peste tot. Am lucrat 7 zile cu ei. M-au plătit pentru 3. Când am încercat să fac scandal, mi-au zis că ‘n-am ce să dovedesc’. Și aveau dreptate. Am învățat pe pielea mea cum funcționează munca la negru.”
7. Larisa, 21 de ani,studentă la UVT,Psihologie– Cofetărie în Shopping City
„Locul părea super dulce, la propriu. Prăjituri, copii, muzică relaxantă. Dar patronul era un tip libidinos care făcea glume de prost gust. Nu aveam contract, eram ‘pe probă’ două luni. Aveam voie să mănânc un singur produs/zi. Mă punea să spăl vase, să servesc, să fac curățenie, să car lăzi de marfă. La final de lună, mi-au dat 700 de lei. Am zis că nu e ce am convenit și mi-au zis: ‘Atunci să-ți găsești ceva mai bun’. Am plecat și am plâns tot drumul până acasă.”
Ce se întâmplă în spate?
Studenții lucrează adesea fără contract, fără siguranță, fără respect. Terase, magazine, fast-fooduri, call-centere sau joburi ocazionale de pe net – toate devin capcane. Munca e fizică sau psihologică, iar abuzul vine fie prin epuizare, fie prin umilință.
Ce zice legea (dar patronii ignoră):
• Contractul de muncă este OBLIGATORIU, în scris, înainte de începerea activității
• Pauzele sunt OBLIGATORII – cel puțin 30 de minute la 6 ore lucrate
• Orele suplimentare se plătesc sau se compensează cu timp liber
• Munca la negru e ilegală și sancționabilă cu amenzi între 10.000 și 200.000 lei permisibilă cu dovezi audio/video.
• Discriminarea, hărțuirea sau amenințările sunt fapte GRAVE și pot fi reclamate la ITM sau Poliție
Ce ar trebui să existe în Timișoara:
• Un site/app unde studenții pot da rating angajatorilor și semnala abuzuri
• Parteneriate între universități și ITM pentru educarea tinerilor despre drepturile lor
• Pliante/info în cămine, cantine, facultăți – cu informații legale și soluții
• Centre gratuite de consiliere juridică și psihologică pentru tineri
• Amenzi reale și publicarea firmelor sancționate
PENTRU TOȚI ANGAJATORII CARE NE IAU DE PROȘTI
Nu mai trăim în vremurile în care ‘studentul trebuie să tacă’. Nu suntem forță de muncă ieftină. Nu suntem roboți. Avem drepturi, și o voce. Iar vocea asta începe să se audă. Dacă nu ne plătiți corect, dacă ne forțați să muncim fără contract, dacă ne abuzați fizic sau psihic – o să vorbim. O să scriem. O să vă facem publici. Pentru că vrem ceva foarte simplu: respect.
