Se spune adesea că prin declarația sa că va face „tot ce este nevoie”, președintele de atunci al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a salvat zona euro de la criza financiară și criza datoriei publice din 2012. Soluțiile sale pentru reluarea creșterii competitivității Uniunii Europene (UE) sunt prezentate într-un document mult mai amplu (400 pagini), publicat săptămâna trecută, însă principiul general este același: trebuie făcut „tot ce este nevoie”. Acestei organizații îi trebuie, susține el, o „nouă strategie industrială” pentru stimularea creșterii economice, care implică investiții suplimentare de 800 de miliarde euro anual. Suma reprezintă 4,7% din PIB, mai mult decât dublul ajutorului american, primit de economiile europene prin planul Marshall. Este vorba însă de o „provocare existențială”.
Autorul are dreptate în privința mărimii provocării. Deși are o economie competitivă (ponderea acesteia în PIB-ul global este 17%), UE se află la egalitate cu China și este depășită de SUA (26%). Piața europeană este deschisă și are un cadru legal solid, care permite integrarea economiilor europene avansate, protejează drepturile salariaților și le asigură condiții de lucru bune. De asemenea, inegalitatea salarială din UE este cea mai redusă din lume. Cu toate acestea, investitorii consideră că UE are o piață unică supra-reglementată, pe care firmele sunt impozitate în mod inegal de către statele membre, iar procesul de luare a deciziilor de politică macroeconomică este greoi.
În acest cadru, Draghi analizează pe larg diverse procese economice care au loc în UE. Aceasta a înregistrat, de la începutul acestui secol, o încetinire a creșterii economice, ca urmare a creșterii mai lente a productivității comparativ cu SUA. Fenomenul a afectat nivelul de trai al cetățenilor, venitul mediu pe cap de locuitor din UE crescând în perioada 2000-2024 de aproape două ori mai lent decât în SUA. La acestea, se adaugă alte evoluții îngrorătoare: accentuarea instabilității geopolitice, îmbătrânirea populației, epuizarea surselor de energie tradiționale și creșterea dificultăților tehnologice. Toate acestea necesită măsuri urgente pentru stimularea creșterii productivității muncii și sprinirea dezvoltării economice pe termen lung. Se impune, de asemenea, reducerea reglementărilor, care fac ca UE să fie o zonă în care companiile, în special IMM-urile, sunt sufocate, nu sprinite.
Evoluțiile menționate arată că este necesară o schimbare a modelului economic european. SUA cheltuiește enorm pentru dezvoltarea industriilor cu tehnologie curată.
În UE, importurile de tehnologie ecologică ieftină din China au dat naștere la temerea că se va produce o dezindustrializare, în special a Germaniei – țara europeană cu economia cea mai mare. Războiul comercial cu China și posibilitatea ca D. Trump să obțină cel de-al doilea mandat de președinte al SUA și să aplice măsurile protecționiste, promise de el în campania electorală, amenință exporturile europene.
Raportul critică UE pentru eșecul său de a valorifica avantajele pieței unice, care constituie cauza principalelor sale probleme economice. Într-adevăr, dacă legislațiile naționale cu privire la piețele financiare, valorile mobiliare, modalitățile și instrumentele de plată etc., ar fi puse de acord, UE ar putea dispune de fonduri de mai multe miliarde de euro pentru finanțarea investițiilor și susținerea creșterii economice.
Creșterea productivității în UE este împiedicată, de asemenea, de birocrația excesivă și de prevederile legale, care diferă de la o țară la alta. În fine, creșterea economică a UE ar putea fi sprinită de atenuarea fricțiunilor comerciale dintre statele membre.
Raportul face o serie de recomandări utile, deși nu toate noi, pentru ca UE să profite din plin de oportunitățile oferite de digitalizarea economiei și de tranziția verde. Aceste măsuri privesc, în principal, integrarea piețelor de capital prin centralizarea supravegherii pieței financiare, dezvoltarea fondurilor de investiții comune și alinierea și raționalizarea reglementărilor industriale, comerciale și referitoare la concurență. Este necesar, de asemenea, un impuls pentru o cooperare mai strânsă în domeniul energiei, inovării și securității naționale.
Soluțiile sunt, deci, multiple, dar nu sunt nici ușoare, nici populiste și nici pe termen scurt. Oricum, propunerile lui Draghi reflectă o concepție – „competitivitate sustenabilă” –, pe care UE ar trebui să se o implementeze în trei domenii principale: 1) reducerea decalajului în materie de inovare; 2) decarbonizarea industriei, fără a afecta competitivitatea; și 3) întărirea securității prin reducerea dependenței UE de țările terțe, inclusiv prin investiții în apărare, absolut necesare într-o perioadă de instabilitate, în care dependențele devin vulnerabilități geopolitice.
În concluzie, UE trebuie să se concentreze pe inovație și pe crearea unor tehnologii avansate, să elaboreze un plan coerent pentru decarbonizarea industriei și în general a economiei și să-și întărească securitatea prin coordonarea politicilor externe ale statele membre. Toate aceste direcții de acțiune sunt esențiale pentru dezvoltarea industriei, stimularea creșterii economice și asigurarea securității geopolitice, în condițiile riscurilor tot mai mari ale perioadei actuale. Iar aceste direcții sunt în avantajul inclusiv al României, care poate beneficia din plin de amintitul concept de „competitivitate sustenabilă”.
Recomandările lui Draghi oferă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen – care a comandat raportul – un valoros ghid de acțiune pentru noul său mandat. Adevărata provocare va fi însă aplicarea acestor măsuri. În primul rând, cele două mari țări membre UE – Franța și Germania – au guverne de coaliție instabile, care ar putea împiedica orice progres în rezolvarea problemelor de la nivel comunitar. În al doilea rând, cooperarea strategică este mai ușor de spus decât de făcut. Țările „frugale” din Europa de Nord sunt încă precaute în ceea ce privește creșterea cheltuielilor publice sau emiterea de titluri de stat comune. Planurile pentru o unificare a piețelor de capital au fost mult timp zădărnicite de grupurile de interese din interiorul unor țări.
Este foarte important ca membrii Comisiei Europene să fie competenți. Reducerea reglementărilor și definirea clară a domeniilor de cooperare strategică nu sunt probleme simple. Recomandarea lui Draghi ca normele europene privind fuziunile să ia în considerare obiectivele strategiei industriale a provocat deja temerea că ar putea submina concurența de pe piața internă a țărilor membre.
UE a demonstrat totuși că se poate adapta la provocările epocii actuale. A renunțat la gazul rusesc și a asigurat fonduri de 750 de miliarde euro pentru programul său de redresare post-pandemie. Pericolele au fost creșterea prețurilor la energie și criza economică. La ora actuală, scăderea competitivității europene poate fi mai puțin iminentă, dar nu este mai puțin gravă. Cu cât UE rămâne în urmă față de principalii săi competitori de la nivel global, cu atât îi va fi mai greu să-i ajungă din urmă. Valorosul document elaborat de Draghi ar trebui să orienteze acțiunile factorilor de decizie de la nivel european și al țărilor membre.
În ceea ce privește România, în care nu e xist ă o vizi u n e ma c r o e c o n omi c ă, transpunerea acestui raport în măsuri concrete ar dovedi, pe de o parte, că România este conectată la schimbul de idei de la nivel european, iar pe de altă parte, că autoritățile române sunt capabile să conceapă o strategie proprie pentru dezvoltarea economică și socială a acestei țări.
