Pe 12 septembrie 2025, gigantul siderurgic ArcelorMittal a anunțat închiderea definitivă a fabricii din Hunedoara, punând capăt unei tradiții de peste un secol a industriei oțelului în oraș. Decizia, care afectează direct 477 de angajați, marchează nu doar sfârșitul unei etape industriale, ci și o lovitură identitară pentru o comunitate construită în jurul combinatului.
„Aceasta a fost o decizie extrem de dificilă”, a declarat Sanjay Samaddar, vicepreședinte ArcelorMittal Europe – Produse lungi. „În ciuda tuturor eforturilor de a menține activitatea, problemele structurale au fost insurmontabile.”
Producția s-a oprit începând cu 5 septembrie, după luni de opriri temporare și șomaj tehnic. Motivele invocate de companie sunt prețurile foarte mari la energia electrică și presiunea importurilor ieftine din afara Uniunii Europene, care au făcut imposibilă menținerea competitivității.
Orașul care trăia din oțel
Pentru Hunedoara, combinatul nu era doar o fabrică. Era coloana vertebrală a orașului. De la primele furnale puse în funcțiune în 1884, siderurgia a modelat economia, demografia și cultura locală. În perioada comunistă, Hunedoara a fost unul dintre cele mai industrializate orașe din România, atrăgând mii de muncitori din alte județe.
„Tot orașul se ridica dimineața după schimbul de noapte”, își amintește un fost angajat, pensionar acum. „Hunedoara era atunci un furnal viu. Străzile erau pline de oameni care mergeau la combinat, iar magazinele trăiau din salariile noastre.”
Pentru generații întregi, fabrica a însemnat siguranță financiară, statut social și apartenență. Copiii mergeau la școală știind că vor avea un loc de muncă „la oțelărie”, iar cartierele muncitorești se construiau pentru salariați.
Un declin anunțat
Închiderea de acum nu vine ca un trăsnet din senin. După 1990, industria siderurgică românească a intrat pe o pantă descendentă. Privatizările, restructurările și competiția globală au redus treptat capacitatea de producție. Hunedoara, odată un simbol al „României industriale”, a pierdut zeci de mii de locuri de muncă.
În ultimul deceniu, fabrica a trecut prin numeroase episoade de șomaj tehnic și suspendări temporare. În 2024, portofoliul de comenzi scăzuse cu aproape 60% față de anii precedenți, iar costurile cu energia deveniseră de nesuportat. Orice speranță de relansare s-a spulberat odată cu explozia importurilor ieftine de oțel din Asia și Turcia.
Ce înseamnă pentru oameni
Pentru cei aproape 500 de angajați, vestea a căzut ca un verdict. Mulți au peste 40 sau 50 de ani și șanse reduse să-și găsească un loc de muncă similar.
„Am lucrat 25 de ani aici și nu îmi imaginez viața altfel”, spune, cu amărăciune, un muncitor din secția de laminor. „Unde să merg acum? În străinătate? La vârsta mea?”
Sindicatele cer sprijin guvernamental, programe de reconversie profesională și compensații financiare. ArcelorMittal a anunțat că va colabora cu autoritățile locale și că un număr redus de angajați va fi păstrat temporar pentru securizarea și întreținerea fabricii, dar pentru majoritatea viitorul e incert.
Impactul asupra orașului
Hunedoara este deja un oraș aflat în tranziție dificilă. Închiderea fabricii nu înseamnă doar pierderea a 477 de salarii, ci și efecte în lanț asupra economiei locale: magazine, restaurante, transportatori și furnizori dependenți de combinat vor resimți șocul.
„Dacă dispare combinatul, dispare jumătate din clienții noștri”, spune un comerciant din zona industrială. „Oamenii nu mai au bani, iar asta se vede imediat.”
Pe lângă componenta economică, lovitura este și una simbolică. Hunedoara a fost mereu definită ca „orașul oțelului”. Închiderea fabricii lasă în urmă nu doar hale goale, ci și o identitate șubrezită.
Un oraș între trecut și viitor
Problema care planează acum este ce se va întâmpla cu terenurile și clădirile combinatului. Multe dintre ele sunt contaminate industrial și necesită investiții uriașe pentru reconversie. Fără un plan clar, riscul este să se transforme într-un „cimitir industrial”, asemenea altor foste centre siderurgice din România.
Există însă și voci care văd în această criză o oportunitate. Hunedoara are deja un punct de atracție turistică major – Castelul Corvinilor, vizitat de sute de mii de turiști anual. Unii lideri locali speră într-o reorientare către turism, servicii și proiecte de reconversie urbană.
„Orașul trebuie să își găsească o nouă identitate”, afirmă un profesor local de economie. „Nu putem rămâne prizonierii trecutului industrial. Dar pentru asta e nevoie de viziune, de investiții și de sprijin guvernamental.”
Ce rămâne după ArcelorMittal
Închiderea definitivă a fabricii din Hunedoara nu este doar o problemă economică punctuală. Este un simbol al sfârșitului unei ere pentru întreaga Românie industrială. Orașe construite în jurul uzinelor se confruntă acum cu aceleași întrebări: cum se reinventează, cum își păstrează oamenii, cum trec de la dependența de o singură industrie la diversitate economică.
Pentru hunedoreni, răspunsul nu va veni ușor. Fabrica le-a dat locuri de muncă, dar și mândria de a fi parte dintr-o tradiție. Odată cu oprirea furnalelor, Hunedoara nu pierde doar o sursă de venit, ci și o parte din sufletul său.
