Vineri 15 martie 2024, Filarmonica „Banatul” prezintă o simfonie grandioasă pe scena Capitol — Simfonia a V-a în do diez minor de Gustav Mahler.
Se poate spune că această simfonie este în primă audiţie la Timişoara, întrucât ea nu apare de cel puţin 40 de ani pe afişele de concert. Pentru a o înţelege mai bine, ar fi util să spunem câte ceva despre omul Mahler şi crezul său artistic. Muzica sa este mereu tulburătoare. Mereu efortul său eroic şi uneori inutil a fost să găsească un sens al existenţei şi să-l transmită oamenilor prin muzica sa. Cu toate că era un tip auster, certăreţ şi arogant, care voia să convingă prin rectitudinea sa morală şi muzicală, în străfundul sufletului era un sentimental. Era devotat cu adevărat faţă de muzică şi şi-a consacrat întreaga viaţă pentru descoperirea idealului său. Era chiar pătimaş în a-şi atinge acest ţel. De aici apare faptul că era nesociabil şi mai mult, că-şi neglija viaţa familială. Nu a găsit în toată viaţa lui o orchestră care să-l satisfacă pe deplin, deşi a dirijat multe.
Simfonia a V-a a fost compusă în anii 1901-1902, la Maiernigg am Wörthersee, mai precis în verile acestor ani, când se retrăgea pentru a lucra în linişte. Criticii au distins o înnoire a dramaturgiei pur orchestrale. Deşi se axează pe aceleaşi probleme de conştiinţă ca şi simfoniile anterioare, el priveşte aici viaţa dintr-o perspectivă deosebită. Mereu lupta dintre ideal şi real era pârghia fundamentală a ideilor sale artistice. De această dată afirmă cu vigoare dorinţa de a privi realul doar prin prisma realului. El grupează cele cinci părţi distincte în trei acte net diferenţiate. Lucrarea se deschide printr-o procesiune funerar-eroică. Trei idei se înlănţuie într-o singură melodie, imaginea cortegiului care este întretăiată de trompete şi vehemente izbucniri de durere. În următorul tablou, pe aceeaşi procesiune, ne introduce un apăsător sentiment de teamă. Toate acestea se potolesc, cortegiul înaintând lent mai departe. Stihiile infernale reapar conducând eroul pe ultimul drum. În următoarele părţi, compozitorul pendulează între vagi speranţe şi amintirea stihiilor. Partea a patra, Adagietto, este cunoscută publicului datorită faptului că este destul de des interpretată pe scena Capitol, ca piesă de sine stătătoare. Chiar maestrul Radu Popa, dirijorul concertului de vineri seara, a programat-o de câteva ori. Totul se desfăşoară într-un minunat plan spiritual exprimat doar de corzi şi harpă. În ultima parte, Mahler renunţă la a fi contemplativ, precum în alte părţi finale, şi ne oferă o frescă multicoloră, o replică pozitivă la tablourile sumbre de la început. Răspunsul optimist la destinul uman este descris printr-un rondo imens şi complex. Mesajul cuprinzător al simfoniei pe care acest compozitor romantic îl relevă este unul pozitiv şi profetic despre destinul umanităţii.