Dacă șoarecii de laborator ar putea vorbi, ar putea să vă spună că sunt încântați de progresele făcute în știința exercițiilor fizice și a medicamentelor denumite “mimetice de restricție calorică”.
În studii recente efectuate în Statele Unite, șoarecii au mâncat, s-au îngrășat, au făcut mișcare doar dacă au avut chef și cu toate acestea au reușit să își mențină greutatea corporală normală, să-și îmbunătățească nivelul lipidelor din sânge, să își mărească forța musculară, să evite problemele legate de creșterea glicemiei și să stimuleze funcția inimii.
Cum de au ajuns acești șoareci să fie atât de norocoși? Li s-au administrat așa numitele “mimetice”, medicamente experimentale care „imită” efectele exercițiilor fizice și ale reducerii caloriilor în organism, fără a fi nevoie ca subiectul să transpire sau să mănânce mai puțin.
Toate aceste aspecte sunt prezentate într-un studiu referitor la mimeticul de exercițiu SLU-PP-332 și publicat în Journal of Pharmacology and Experimental Therapeutics.
Deocamdată aceste medicamente nu sunt pe piață pentru uz uman, dar momentul când vor fi, se apropie din ce în ce mai mult. Studiile pe animale sunt în derulare cu rezultate încurajatoare și perspectiva de timp pentru începerea demersurilor de avizare pentru uz uman este de 4-5 ani.