Fiu de ziarist, Coco sublima, cred, impulsul spre sacrificiu, spre dăruire, acea fascinantă și eternă căutare a adevărului, a sensului, moștenite, cu siguranță, de la tatăl său, în splendidul efort de a atinge limitele unei geografii deopotrivă interioare și exterioare. Atunci, în acei ani, Coco tocmai sosise din prima sa expediție în Himalaya, pe Everest. L-am vizitat acasă, la Caransebeș. Am scris despre el un articol entuziast. Era primul dintr-un lung șir de asemenea materiale care-i marcau, de-a lungul anilor, reușitele, așa cum au făcut, de altfel, și alți colegi de breaslă. Mi-a dăruit, atunci, cu sinceritate, două obiecte, ambele realizate manual de iscusiții nepalezi: o brățară din os de iak și o scrumieră din onix. Le păstrez și azi, aproape cu sfințenie. M-a surprins plăcut, făcând recurs din nou la acea primă întâlnire, modestia, simplitatea elegantă a lui Coco, dar și puterea sa interioară. O forță calmă dar sofisticată, complexă, izvora din interlocutorul meu, o energie care-l va purta, în anii ce urmau, spre zone ale Planetei Albastre greu de atins. Dar nu numai forță demonstra Coco Galescu, ci și o construcție culturală aparte. Cornel Galescu nu a fost niciodată doar un alpinist, explorator, performer sau cum dorim să-l numim. El s-a dovedit încă de la început a fi un fin observator al tradițiilor, al geografiei culturale și sociale a zonelor extreme pe care le explorează. Mai mult, în ultimii ani, Coco este un activ militant ecologic, o personalitate care încearcă să transmită un puternic mesaj de prezervare a acestei planete, pentru că a putut vedea cu ochii lui prefacerile nefericite ale Mamei Geea, generate de civilizație. Mai mult, generații de copii îi trec prin mână, în sensul în care le organizează tabere de aventură. Îi obișnuiește cu natura, cu orientarea, cu supraviețuirea. Lucruri inestimabile, într-o societate dominată tot mai mult de tehnologie și sedentarism.
Atunci, la prima noastră întâlnire, Coco mi-a vorbit cu căldură și pricepere despre nepalezi, un popor mic, greu încercat, dar cu profundă dragoste de tradiție, de munte – practic, de singura lor avere. Alte și alte expediții au însemnat tot atâtea adnotări în ”jurnalul” emoțional și intelectual al alpinistului nostru, pe care, atunci când îi permite timpul, le împărtășește cu noi, concetățenii săi.
Coco a devenit pe bună dreptate și cetățean de onoare al județului Caraș-Severin. La ceremonia în onoarea sa, a venit atunci însoțit de soția și copiii săi. Emoționați cu toții. Coco a rostit cu această ocazie un frumos speech, care demonstrează că are veleități și în acest sens, sau, mai degrabă, că a ajuns la un nivel de cunoaștere și înțelegere care-i permit să abordeze cu pricepere și empatie acest uluitor și emoționant univers al luptei cu limitele umane. Că pentru el prezența fizică în Himalaya, Alaska, Polul Nord sau Polul Sud, nu înseamnă doar prezență fizică, ci și una spirituală, culturală. Nu e simplu să înfigi steagul României – așa cum a făcut-o Coco Galescu – în zone dintre cele mai greu accesibile ale planetei. Dar este minunat să fii acel explorator într-o continuă forțare a limitelor. Dovadă e și faptul că, în timp ce Coco Galescu devenea cetățean de onoare, Ioana Elise Hociotă, de numai 24 de ani, o constănțeancă stabilită în SUA, își găsise sfârșitul în timpul ce parcurgea un traseu. Dacă ar fi ajuns la finalul traseului, constănțeanca ar fi fost a 16-a persoană din lume care reușea această performanță și cea mai tânără dintre cei care s-au încumetat la o asemenea aventură. Constănțeanca era instructor la Universitatea din Arizona, era autorizată pentru a face escaladări și era alpinist cu experiență. Adică, este exact ce spunea Coco, la ceremonie. Nu toți splendizii exploratori, acești adepți ai unui minunat sport fără spectatori, se întorc întotdeauna acasă. Aceasta este istoria lor personală, e pariul lor propriu cu eternitatea și cu forța acestei naturi. Între timp, Coco Galescu scrie, cu mult talent, într-un jurnal personal. Am tot insistat să scoată o carte, pentru că este depozitarul unor cunoștințe inestimabile. Spre onoarea mea, mi-a propus să o realizăm împreună. Într-o bună zi, poate concretizăm și acest proiect.
