Zicea Eminescu… : Au ideile și principiile carne și oase?

„Lucru de care trebuie să fie desigur acru sufletul cititorilor sunt fără îndoială vecinicele espuneri de teorii constituționale, de principii și paraprincipii politice, de profesii de credință și alte producte intelectuale de soiul acesta, cari dovedesc numai starea de nematuritate a educațiunii politice.

Au ideile și principiile carne și oase? Sunt ele ceva real și de pipăit, încât dacă unul susține din gură că le are să-l și credem pe cuvânt, încât să zicem: «De treabă om, căci frumos vorbește!».

Ideile și principiile sunt cuvinte cari se pot învăța pe de rost, fără ca să fi trecut în sucul și sângele celui care le recitează ca pe un rol învățat în teatru. Oare când un actor joacă pe un rege într-o piesă el a devenit rege printr-asta sau rămâne același actor sărac asupra căruia iluzia unei ore aruncă splendoarea regalității?

De aceea nu cată să-ntrebăm ce anume principii profesează cutare și cutare, deși ele au însemnătatea lor, ci cine și cum este. Muncește acest om? Are ceva? A-nvățat carte? E cinstit în daraverile lui? Iată întrebările de căpetenie cari în ultima linie hotărăsc cât cântărește un om în bine și în rău – nu însă profesii de credință, tipărite pe-o hârtie răbdătoare, vorbe late și mari, escursiuni prin țările depărtate, cari nu se potrivesc în nici o privire cu țara noastră, verzi și uscate pe cari publicul le ia drept adevăruri profetice și revelațiuni incontestabile.

De douăzeci și mai bine de ani presa roșie amețește publicul român c-o mulțime de subtilități și de idei foarte controversate, cu sisteme de organizare și reorganizare, cu articole copiate din franțuzește, englezește și nemțește și cu toate astea publicul mi se-ntreabă: dovedesc toate acestea ceva?

Nu ceea ce zic acești domni, ceea ce fac e important.

Să luăm câteva exemple cari vor ilustra prăpastia dintre cele zise și cele făcute. Ne vom feri de vorbe mari, de libertate, fraternitate, egalitate, dreptate etc. și ne vom ține pe șleau de ideile cele mai elementare, pe care le pricepe orice creștin c-un cap normal și făcut ca al tuturor celorlalți.

De ce militarul e dator supunere oarbă, de ce el e legat prin jurământul lui mai mult decât oricine? Pentru că toate legile și instituțiile omenești, pentru că existența statului în afară are nevoie de apărare prin putere fizică. Se-nțelege că n-ai nevoie să aplici legile prin soldați, nici să te bați într-una la granițe. E destul că puterea fizică a statului să existe în reprezentarea ei armată, e destul ca inamicii ordinei publice dinlăuntru și inamicii cei dinafară s-o știe că există, pentru ca să nu tulbure liniștea. Nu întrebuințezi bățul, dar îl ai la-ndemână oricând.

Birul acesta al cetățenilor unui stat, birul de sânge e cel mai greu din toate și orice om o simte aceasta. Ca militar omul e legat orbește de ordinul superiorilor și de jurământul ascultării absolute, al credinței absolute către Domn. Ar fi într-adevăr ciudat a se vedea că tocmai ultima rațiune de care statul dispune pentru existența lui, apărarea lui fizică, să se revolte în contra-i în momentul suprem al pericolului, să lepede arma sau s-o îndrepte în contra statului chiar. Aceasta e ceva atât de elementar încât oricine o pricepe.

Ei bine, ce s-a-ntâmplat la noi? Rugăm să se facă distingerile necesare. Două partizi conspiră în contra lui Vodă Cuza, contra Domnului ales, recunoscut, inviolabil al țării.

Persoanele private cari conspirau puneau în joc persoana și libertatea lor, pentru că statul cu puterea lui fizică existentă putea să-i sfarăme în momentul în care ar fi încercat să-și realizeze scopul.

Care e răsplata acestui om?

Nu mai vorbim de incapacitate și de ignoranță. Ieie-se pe rând șefii de servicii ai roșilor și se va vedea că aproape toți sunt oameni cu desăvârșire ignoranți, cari nu posedă nici un fel de studii, cari nu pricep nimic din natura serviciilor ce au a le îndeplini.

Toate calitățile rele: ignoranță, venalitate, trădare, prostie sunt în ochii roșilor singurele titluri de merit, după cari ei fac numirile în funcțiunile statului. Și acești oameni apoi sunt împluți cu decorațiuni, cumulează câte 5-6 funcțiuni importante, își creează misiuni și diurne, se aleg deputați în colegiul III și IV – au încrederea țării cum am zice.

Dar dacă țara are neapărată nevoie de-a fi guvernată în modul cel mai liberal posibil, nu are destui liberali cinstiți? Nu există mulți, foarte mulți oameni onești într-adevăr, în mare parte tineri, pe cari educația în străinătate i-a făcut liberali, și cari au numai calitățile acestui sistem? Noi nu-i aprobăm, căci regula și principiul nostru intim rămâne că existența și buna stare a țării și a poporului nostru sunt lucrurile de căpetenie, iar principiile după care el se guvernă sunt pentru noi un lucru secundar.

Pozitiv și necontestabil este că de când domnesc principii liberale birurile se-nmulțesc, datoriile publice tot așa, populația din orașe și sate moare și scade văzând cu ochii, străinii se nmulțesc și se-mbogățesc, iar românii scad și sărăcesc, c-un cuvânt, toate relele au căzut ca grindina asupra țării de când ne-am lăsat de obiceiele vechi, precum le apucasem, și de organizația noastră veche, sănătoasă, potrivită cu starea țării.

Sub domniile naționale ale sutei a nouăsprezecea mai nu era an bugetar să nu se-ncheie c-un escedent de vro câteva milioane, nu era an în care populația să nu sporească cu vro câteva zeci de mii de suflete, precum nu era an în care să nu se scrie o carte bună și înțeleasă de toată nația de la Tisa pân’ la Marea Neagră.

A ne-ntoarce îndărăt adevărat că nu mai putem. Suntem osândiți a purta de acuma-nainte greutățile unei organizațiuni factice; teamă ne e numai că asupra acestei munci zadarnice de Sisif nația va fi oprită cel puțin o sută de ani în dezvoltarea ei naturală, dacă nu va pieri chiar.

Astfel am văzut cum sub degetele magice ale roșilor, trădătorii devin oameni mari și respectați, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranții și proștii – administratori ai statului român, cum în ochii lor e merit tot ce-n ochii omului cuminte e rău și vrednic de despreț și de pedeapsă.

Până când aceasta?

Noi nu ne-ndoim că adevărurile noastre vor pătrunde în societatea română. La ce le-am și scrie dacă n-am avea această convingere? Fără a transige așadar în privirea principiului nostru fundamental și nestrămutat că, în loc de a subordona țara și împrejurările unor teorii abstracte, din contra, teoriile trebuie să rezulte din starea și necesitățile țării, noi totuși nu suntem inamicii nici unei idei politice susținute de oameni onești, chiar dacă acea idee n-ar fi potrivită cu starea de lucruri.

Ceea ce am fi așteptat dar de la alegerile pentru Cameră nu e ca ideile noastre să prevaleze, căci nu le putem impune oricât de bune și temeinice ar fi, ci ca elementele liberale alese să fie din cele curate, din cele cari n-au amăgit poporul cu vorbe și au un trecut curat.

Deși mulțumiți cu rezultatul general al alegerilor, am fi dorit să avem adversari în genere mai demni decât aciia pe cari administrația roșie i-a trimis în Cameră”.

TIMPUL – [15 mai 1879]