Românii sunt, uneori, un popor ciudat. Tolerant şi, totodată, agresiv, extraordinar de inteligent şi, în acelaşi timp, de multe ori, stupid, ospitalier şi, totodată, egoist. O serie de astfel de paradoxuri zguduie natura românească, împărţind-o, de cele mai multe ori, dramatic, între extreme. Limitele acestea largi în care oscilează românul îi surprind deseori, mai ales pe străini. Sigur, ceea ce afirmăm noi aici e valabil pentru orice popor, dar cred că unele naţii sunt mai previzibile decât altele.
Noi, românii, suntem funciarmente imprevizibili. Singurul lucru predictibil al naturii intime româneşti este, după părerea mea, talentul.
Cu tot respectul pentru alţi confraţi de pe această planetă, dar românii dau clasă la talent, la imaginaţie, aproape oricui. Am scris odată despre o listă incredibil de lungă de invenţii româneşti, atât de fascinante, încât e greu, aproape imposibil de admis că ele aparţin fiilor unei singure naţiuni. Din ele se cunosc poate zece la sută, dar cred că şi mai puțin. Restul zac prin sertare, foarte multe au fost furate ori cumpărate pe nimic, sau au rămas în mintea şi imaginaţia autorilor, care nu le-au putut pune în practică din lipsă de bani.
Cu toate astea, lucrurile s-au schimbat. România evoluează pe un drum inexorabil de dezvoltare, oricât am vehicula scenarii apocaliptice legate de pretinsa transformare a noastră într-o piață de desfacere pentru națiunile dezvoltate, de cumpărare a inteligenței, de dominație a capitalului străin, tăiatul pădurilor etc. Pot avea și aceste lucruri un sâmbure de adevăr, dar lumea s-a schimbat, inteligența românească e și ea canalizată tot mai mult pe dezvoltare internă. Iar în loc să ne lamentăm la nesfârșit, am putea să devenim o putere locală și chiar regională, având în vedere atuurile legate de resursele pe care încă le avem.
Revenind, în aceste condiţii, jurnaliştii francezi, dintr-o grobiană lipsă de imaginaţie, încremeniţi în temele lor favorite din anii ’90, când au făcut atâţia bani frumoşi, filmează în continuare copii ai străzii în Bucureşti. Un ghid al ţărilor, elaborat de o prestigioasă publicaţie occidentală, pune pe coperta frumos colorată a ediţiei destinate României, o şatră de romi. Ne mândrim cu ei, cu muzica, cu talentul lor, cu tradițiile pe care le păstrează, dar din tot ce are România mai profund puteau găsi ceva mai semnificativ. Numai să fi vrut. Doar că nu au vrut.
P.S. Circula, la un moment dat, pe internet o petiție prin care se dorea, nici mai mult nici mai puțin, decât strângerea de semnături pentru ca țara noastră să-și schimbe numele: să se numească Dacia! Pare năstrușnică dar, de ce nu, la urma urmei? Ne asumăm poate astfel o istorie reală și nu una fabricată, rămânând în consonanță cu un sistem de valori care a făcut din strămoșii noștri temuții dar drepții stăpânitori ai acestor vaste arii. Numai că și aceste lucruri au căzut, din păcate, în derizoriu, odată cu exagerările ditirambice ale celor care susțin că aici s-a născut civilizația europeană, în dauna cercetărilor istorice și arheologice serioase.
