Sectorul pomicol, ca de altfel şi celelalte sectoare ale producţiei agricole, înregistrează anual pierderi semnificative cauzate de numeroase boli şi dăunători, dar şi de accidentele climatice survenite, atât în perioada de repaus vegetativ (geruri de durată sau de intensitate mare), cât și în perioada de vegetație (gerurile târzii, grindina, furtunile etc). Speciile pomicole sâmburoase sunt afectate de un număr ridicat de boli și dăunători, motiv pentru care este prielnică îmbinarea metodelor preventive cu cele curative de combatere, pentru reușita viitoarei producții. La învințarea viitoarei livezi este necesară alegerea corespunzătoare a speciilor, soiurilor și portaltoilor, în conformitate cu cerințele pedoclimatice ale fiecăruia în parte. De asemenea, este nevoie de material săditor certificat, de calitate, lipsit de virusuri, bacterii, micoplasme și de dăunători. O măsură importantă care condiționează reușita plantației este folosirea unor soiuri cu rezistență/toleranță la bolile cele mai dăunătoare pentru sâmburoase.
La cireș, soiurile valoroase sub aspectul rezistenței la boli, în special la monilioză și antracnoză sunt: Negre de Bistrița, Roșii de Bistrița, Uriașe de Bistrița etc. (soiuri cu rezistență); Ana, Gloria, Iva, Ivona, Roze, Someșan, Splendid, Sublim etc. (soiuri cu toleranță). La vișin, soiuri valoroase din punct de vedere al rezistenței la boli sunt: Timpurii de Cluj, Scuturător, Țarina (soiuri cu rezistență la monilioză și antracnoză); Amada, Stelar, Ilva etc. (soiuri cu toleranță la monilioză și antracnoză.
La prun, soiuri valoroase din punct de vedere al rezistenței la boli sunt: Andreea, Flora (soiuri cu toleranță la Plum Pox, rezistente la monilioză și Polystigma rubrum), Iulia ( tolerant la Plum Pox pe fructe și monilioză), Roman (tolerant la Plum Pox, rezistent la monilioză), Agent, Ialomița etc. (soiuri cu toleranță la Plum Pox). La cais, soiuri valoroase din punct de vedere al rezistenței la boli sunt: Adina, Alexandru, Bucovina, Bucur, Carmela, Ceres, Comandor, Cristal, Dacia, Danubiu, Excelsior, Favorit, Histria, Ilinca, Ioana, Neptun, Nicușor, Olimp, Rareș Saturn, Sirena, Sulmona, Traian, Tudor, Valeria, Viorica etc.
În continuare, voi enumera și descrie principalele boli cu simptomatologia aferentă fiecăreia, cu recomandarea unor măsuri de combatere specifice.
Vărsatul prunului (Plum – pox, Sharka, Prunus virus 7, Cristoff) Este cea mai periculoasă boală la prun, mirobolan, cais şi piersic, pomii virozați sunt debilitaţi, producțiile sunt mici şi fructele cad în masă cu 2 – 3 săptămâni înainte de maturare.
Simptome. Pe frunze apar inele clorotice sau benzi (în lunile mai-iunie), care treptat devin roşiatice; pe fructe se observă inele şi benzi mai închise, cufundate în pulpă, care se necrozează şi prezintă scurgeri gomoase. Sâmburii fructelor virozate sunt pătaţi, iar fructele atacate sunt amare, reduse ca mărime și au conținut scăzut de zahăr.
Ciuruirea bacteriană a frunzelor de sâmburoase (Xanthomonas campestris pv. pruni Smith et Dye). Boala a fost semnalată la speciile: prun, cireş, vişin, cais, corcoduş şi migdal, atacul manifestându-se puternic la soiurile de prun Ana Späth, Agen 707, Vinete româneşti, Tuleu gras, Stanley, Tuleu dulce, la Renclot verde, mai puțin sensibil fiind soiul Tuleu timpuriu.
Simptome. Atacul se manifestă pe toate părțile aeriene ale pomului: frunze, fructe, lăstari tineri, ramuri şi tulpină. Pe frunze atacul debutează cu apariția unor pete verzi – gălbui, apoi brun – roşiatice, rotunde sau unghiulare, de aproximativ 2 mm diametru. Cu timpul, țesuturile petelor se necrozează, se usucă şi cad, frunzele apărând ciuruite. Când atacul se manifestă pe pețiol, frunzele cad, rezultând o defoliere prematură a pomilor. Pe fructe apar pete brune-negricioase cu diametre de aproximativ 1,5 mm, înconjurate de un inel de culoare verde-închis. Atacul pe lăstari produce leziuni alungite pline cu scurgeri cleioase, care se extind, întrerupând circulaţia sevei, producând îndoirea şi uscarea vârfului acestora. Pe ramuri şi pe tulpină se formează ulceraţii deschise cu dimensiuni destul de mari (5 – 25 cm lungime, 1 – 5 cm lățime, 0,5 cm adâncime), însoţite de scurgeri de gome. În lipsa tratamentelor, în special la soiurile sensibile, boala poate provoca uscarea pomilor. Majoritatea bacteriilor iernează în ulceraţiile produse pe lăstari și pe ramuri.
Combaterea. Aplicarea măsurilor de igienă fitosanitară cu ocazia tăierilor tehnologice din iarnă, prin care se elimină din coroana pomilor ramurile şi lăstarii atacaţi şi uscaţi. De asemenea, pentru a reduce atacul se recomandă formarea de coroane rarefiate, care să permită zvântarea mai rapidă a frunzelor după precipitații. În combaterea chimică se recomandă, prefloral, produse pe bază de cupru (zeama bordeleză 1% sau Champion 50 WP – 0,25%, Alcupral 50 PU – 0,2%, Champ 77 WG – 0,3%), urmate de unul sau două tratamente la un interval de 10-15 zile, cu fungicide de contact (Folpan 80 WDG – 0,2%, Captadin 50 PU – 0,25%, Merpan 48 SC – 0,2%, Captan 50 WP 0,25% sau Merpan 50 WP – 0,25% etc.).
Monilioza sau putregaiul brun și mumificarea fructelor (Monilinia laxa, Monilinia fructigena Aderh er Ruhl Honey). Este una dintre cele mai periculoase boli pentru speciile sâmburoase.
Simptome. Se manifestă pe lăstari, flori, frunze, fructe. Vârful lăstarilor atacaţi se îndoaie, luând aspectul de opărit/ofilit. Fructele atacate prezintă un putregai brun, care se extinde destul de repede, cu multe pernițe sau sporodochii de culoare cenuşiu – gălbuie (miceliu cu conidii şi conidiofori), iar dacă rămân în pom se mumifică. Infectarea fructelor se produce destul de ușor, prin leziuni (provocate de insecte, grindină) sau prin contactul direct cu fructele infectate. Permanentizarea bolii este asigurată, atât de către stroma miceliană din fructe şi scoarţa lăstarilor, cât şi de conidii. Monilioza florală este mai intensă pe vremea rece şi ploioasă.
Combatere. Igienă culturală prin adunarea și distrugerea fructelor mumificate sau îngroaparea lor prin arătură, eliminarea lăstarilor atacaţi din coroana pomilor și arderea acestora. Tratamentele fitosanitare se aplică când atacul este la o frecvenţă de 10-
20% pe lăstari şi 5 – 10% pe fructe. Prefloral se folosesc produse pe bază de cupru: (Alcupral 50 PU – 0,2%, Merpan 50 WP – 0,25%), Champ 77 WG 0,3%, Zeamă bordeleză 0,5%, iar postfloral cu Signum – 0,05% ş.a.
Pătarea roşie a frunzelor de prun (Polystigma rubrum Pers). Este frecventă în livezile slab îngrjiite sau pe prunii bătrâni, provoacă defolierea (la un atac puternic se produce o defoliere prematură, urmată de căderea fructelor), fructele rămân de calibru mic şi cu conţinut scăzut de zahăr.
Simptome. Pe frunze, boala debutează prin apariția unor pete de culoare galben-verzui (care apoi devin roșii) cu formă circulară, crustoase, stromatice cu aspect ceros şi bombate spre faţa inferioară. Spre sfârșitul verii, țesutul din dreptul petelor devine brunnegricios, începând din centru. Iernează pe frunzele căzute pe sol, sub formă de peritecii cu asce şi ascospori.
Combatere. Tratamentele aplicate pentru prevenirea şi combaterea atacurilor de monilioză şi ciuruirea frunzelor, asigură protecţia şi pentru pătarea roşie a frunzelor de prun.
Ulceraţia și ciuruirea bacteriană a frunzelor de sâmburoase (Pseudomonas syringae pv. mors prunorum (Wormald) Joung, Dye et Wilkie). Se întâlnește frecvent pe prun și cireș și accidental pe vișin și mirobolan.
Simptome. Boala afectează toate organele aeriene. Pe frunzele tinere apar pete mici cu nuanțe gălbui, cu timpul petele se măresc și devin brune, evoluând în pete necrotice de formă circulară, cu dimensiuni de 2-3 mm, frecvent înconjurate de o aureolă de culoare galben-verzuie. Petele necrotice pot apărea și pe pețiol. Pe fructe apar niște pete mici, circulare, având suprafața rugoasă, iar pe lăstari și pe ramurile tinere se formează leziuni bine delimitate, ușor adâncite, care în majoritatea cazurilor crapă și evoluează în ulcere.
Combatere. Se îndepărtează și se ard ramurile bolnave, rănile se dezinfectează, iar tăierile se vor face numai vara. Cea mai eficientă măsură este folosirea unor soiuri rezistente.
Antracnoza cireşului şi vişinului (Coccomyces hiemalis sin. Blumeriella japii Higg.). Această boală produce pagube deosebit de mari în pepiniere şi plantaţii tinere. Patogenul atacă frunzele, iar în condiţii prielnice poate ataca pedunculii, fructele şi lăstarii.
Simptomele caracteristice atacului sunt apariţia petelor purpurii – roşiatice de 1 – 3 mm diametru pe partea superioară a frunzelor, care adesea se unesc cuprinzând zone mari sau frunza în întregime. Pe dosul frunzelor apar pete de culoare albicioasă – rozie, pete ce conţin pustule (acervuli) de culoare albă – rozie – murdar. Ca urmare, frunzele atacate se usucă şi cad prematur.
Combatere. Rezultate bune au fost obținute efectuându-se tratamente chimice la avertizare, folosindu-se fungicide pe bază de cupru, captan, boscalid și piraclostrobin. Băşicarea frunzelor de piersic (Taphrina deformans Berk. Tul.). Această boală produce pagube foarte mari în special în anii cu precipitaţii abundente, deoarece majoritatea soiurilor de piersic sunt sensibile la atacul patogenilor.
Simptome. Ciuperca atacă frunzele şi în măsură redusă lăstarii, florile şi fructele. Atacul pe frunze se produce prin apariţia de hipertrofii caracteristice pe parenchimul foliar. La început, apar pe partea superioară a frunzelor umflături sau băşicări de diferite dimensiuni şi forme. La debutul bolii, părţile deformate ale frunzei sunt moi, decolorate, iar mai târziu puternic îngroşate, de culoare verde – gălbuie, apoi violacee. Frunzele supuse atacului sunt aproape duble în dimensiune, casante şi acoperite cu o pulbere făinoasă, albicioasă în perioada de eliberare a ascosporilor. Mai târziu, frunzele se brunică, se usucă şi cad masiv, fapt ce duce la declinul destul de rapid al plantaţiilor de piersic atacate. Lăstarii atacaţi rămân scurți, sunt deformați şi îngroşaţi, iar ramurile bolnave prezintă îngroşări fuziforme şi frecvent, sunt parţial sau total desfrunzite. Pe fructele atacate apar pete roșietice-violacee, bine determinate, care cu timpul se brunifică şi crapă. Ciuperca iernează ca miceliu de rezistenţă în ţesuturile lăstarilor atacaţi şi crăpăturile scoarţei ramurilor, dar şi sub formă de ascospori între solzii mugurilor. Pragul biologic de dezvoltare al patogenului este de 7oC.
Combatere. Taphrina deformans se poate preveni printr-o serie de lucrări de igienă culturală (distrugerea lăstarilor atacați, strângerea și arderea frunzelor sau îngroparea acestora prin arătură) completate cu tratamente fitosanitare pe bază de cupru,
captan, tiofanat metil etc.
autor: Olimpia Alina IORDĂNESCU
Articol realizat cu sprjinul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara.
