Ce impietate să scriu, într-un titlu, două cuvinte din galaxii diferite: apostol și ceaușism! Ca și cum cineva ar îndrăzni să scrie despre apostolii necuratului. Fiindcă exact necuratul a fost mult prea jelitul Ceaușescu în cei aproape 40 de ani de domnie. Iar apostolii acelui regim au fost nu doar slugi imbecile, ascultătoare și ticăloase, ci, mult prea des, personalități ale culturii de atunci. Între ele, primele nume care îmi vin în minte sunt Adrian Păunescu și Sergiu Nicolaescu. Amândoi, creatori care au inventat, mai ales, o mitologie ceaușistă.
Asemenea lui Păunescu – dar mult mai puțin talentat -, Nicolaescu a fost un rapsod al naționalismului ceaușist, un rapsod al falsului antisovietism cu filmul Dacii, un falsificator al istoriei românești din anii de după 1944. A putut să facă tot atâtea filme cât dorea, fiindcă nu a deranjat cu nimic minciuna propagandei. Și-a inventat o disidență, el, cel care a scuipat pe obrazul partidelor istorice ale României în tot soiul de producții mincinoase, kitschioase și răsuflat patetice. De fapt, a fost regizorul oficial al ceaușismului, așa cum Leni Riefenstahl a fost regizorul lui Hitler. Cu unica diferență că Leni a fost un uriaș talent. Sigur că a avut milioane de spectatori, fiindcă a făcut un cinematograf pentru mase: simplificator, fără tensiune sau miză, cu risipă de cai și de gloanțe, maniheist, cu replici de un uriaș umor involuntar („Un fleac, m-au ciuruit!”). Așa „mare” cum a fost, nu a obținut niciun premiu internațional de prestigiu pentru filmele lui celebre, ci, trebuie să o spun totuși, pentru un scurt metraj, Memoria trandafirului. După cum ar mai trebui spus și că unele filme au beneficiat de jocul unor mari actori ai filmului românesc. Care au avut talentul de a da viață chiar și unor dialoguri în greaua și tâmpa limbă de lemn. Mă gândesc la Gheorghe Dinică, mai ales, dar nu numai.
Iar problema acelor scenarii nu e doar că erau inconsistente valoric, ci, mai ales că au rescris mincinos istoria. Să nu exclamați, vă rog, că filmul e una, iar istoria e altceva. Nu e deloc așa fiindcă protocronsimul românesc molfăit de gurile cu AUR își are rădăcini și acolo. Într-o mitologie lipsită și de onestitate intelectuală, și de bun-simț.
Evident că figura comisarului Moldovan spune multe atât celor mai vechi, cât și celor mai tineri. Sigur, nouă, celor mai vechi, nu prea mai are importanță dacă ne-a plăcut de felul în care Semaca îl „plumbuia” pe Lăscărică, dar generațiile imune la propaganda cinematografică din acei ani află, din asemenea minciuni, cât de grozavi erau comuniștii, ba mai mult, că în Poliție erau ofițeri ce simpatizau cu ideile comuniste. Și că partidele istorice au fost o gașcă rapace străină de „neam”. Ceea ce este o minciună sfruntată. Sunt minciuni sfruntate pe care mai toate televiziunile le preiau fără nicio urmă de neliniște.
Ce e de făcut? Evident că nu pledez pentru cenzurarea sau interzicerea lor. Ar fi o stupiditate fără margini să mă gândesc la așa ceva. Dar un mic anunț în care spectatorii să fie preveniți că filmul a fost făcut în condițiile de cenzură și propagandă ale vremii și, ca atare, trebuie luată o distanță sceptică față de anumite episoade, cred că nu ar fi de prisos.
Cei trecuți de 60 de primăveri se uită la filmele lui Nicolaescu nu pentru valoarea lor artistică, nici pentru că redau adevărul istoric. În treacăt fie spus, publicul de acest fel, nu prea știe să discearnă kitsch-ul de artă, iar adevărul istoric nu prezintă mare interes pentru el. Oamenii se uită la astfel de filme pentru că își aduc aminte de tinerețea lor. La fel cum Kundera se uita la o fotografie din vremea ocupației naziste cu nostalgie, nu pentru nazism ci pentru copilăria și tinerețea lui.
Și nu cred că Păunescu-Porcu ori malagambistul Sergiu au fost niște apostoli: imediat după căderea regimului pe care l-au slujit, au cotit-o spre noua putere, păstrând totuși o ambivalență care le adăuga o aură de șmecheri, de „valori” care trec prin vremuri. (Nici măcar comparația cu apostolul Toma nu stă în picioare.) Au fost mai curând niște paraziți care s-au lipit de creierele frăgezite de comunism cu neșcoală, încuiere, frică și zeamă culturală searbădă și râncedă.