Programul concertului simfonic de vineri, 19 aprilie, al Filarmonicii „Banatul” cuprinde Concertul pentru clarinet şi orchestră de Aaron Copland şi Simfonia nr.7 în mi major de Anton Bruckner.
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi compozitori americani este Aaron Copland, cunoscut şi de publicul timişorean prin câteva din lucrările sale interpretate pe scena filarmonicii. Una dintre acestea este şi Concertul pentru clarinet şi orchestră care va fi interpretat de orchestra filarmonicii avându-l ca solist pe Carlos Ferreira. Copland s-a născut în Brooklyn, New York, dintr-o familie de evrei lituanieni care se chemau Kaplan, dar care şi-au schimbat numele după moda englezească, în Copland. Deşi părinţii nu doreau pentru Aaron o carieră muzicală, totuşi la 15 ani el s-a îndreptat în această direcţie, voind să fie cu orice preţ compozitor. A studiat şi la Paris, timp de patru ani, pentru a se perfecţiona în compoziţie. Un timp a scris muzică clasică inspirată din muzica de jazz, dar această perioadă nu a durat mult.
Cu toate că muzica sa a suferit diferite influenţe şi a fost de multe ori destinată elitelor americane, el s-a bazat foarte mult pe folclorul american. Cunoscutul clarinetist de jazz Benny Goodman i-a cerut să scrie o lucrare, un concert pentru clarinet. Copland a introdus în acest concert, devenit celebru, unele teme inspirate din recitalurile de jazz ale lui Goodman, teme din folclorul de nord şi de sud al Americii, plus unele melodii ascultate de el într-o vizită la Rio, în Brazilia. Este un concert dificil de interpretat atât de către solist, cât şi de orchestră, dar deosebit de plăcut pentru public.
În 1883, întreaga Vienă a fost zguduită la auzul ştirii despre moartea lui Richard Wagner. Nimeni însă nu a suferit atât la dispariţia unui titan al lumii muzicale ca Anton Bruckner, care lucra atunci la compunerea Simfoniei a VII-a, în Mi major. Wagner a fost idolul vieţii lui Bruckner, a fost omul şi artistul în care credea, pe care îl admira cu toată fiinţa sa. Însuşi compozitorul relatează că a fost purtat în domeniul creaţiei subconştiente, prin faptul că în vis, un bun prieten, un oarecare Dorn, i-a dictat structura temei principale a simfoniei. În partea a doua se gândea la Wagner. În Scherzo, suportul ritmic i-a fost sugerat de sunetele unui cocoş din gospodăria mănăstirii Sf. Florian.
Bruckner a dedicat Simfonia a VII-a regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, marele protector al lui Wagner şi a lucrat la ea timp de trei ani, între 1881-1883. Unii muzicologi au supradenumit-o Simfonia Wagner.
La sfârşitul lui decembrie 1884, Simfonia a VII-a a fost prezentată pentru prima oară, la Viena, sub conducerea lui Arthur Nikisch. A fost un succes uriaş, prima recunoaştere a valorii marelui compozitor, neglijat până atunci de o Vienă destul de snoabă în acele vremuri. Ovaţiile, scrie cronica vremii, au durat peste un sfert de oră, compozitorul fiind de multe ori chemat la rampă. Bătrânului gentleman îi tremurau buzele şi avea ochii înlăcrimaţi. În sfârşit, după atâtea piedici şi privaţiuni…
În general, simfoniile lui Bruckner sunt comparate cu arhitectura catedralelor gotice, pentru mulţi critici extensiile fiind mult prea mari, dar în această dilatare a formei Simfoniei a VII-a găsim o muzică extrem de cizelată şi detaliată, cu specificul brucknerian de muncă migăloasă pentru dantelă şi filigran. Este o pendulare măiastră de la un stil sever polifonic la dezvoltări moderne de arhitectonică muzicală.
Concertul va fi dirijat de maestrul Azis Sadikovik.
