Mai puțin și mergem la urne. În iunie, vin europarlamentarele și, dacă liberalii vor reuși să își impună voința, vin și localele. Nu știu dacă vor reuși comasarea alegerilor, dar asta e o altă discuție. În rubrica de astăzi, așadar, nu voi încerca să deslușesc de ce vor liberalii să facă asta, ci, am să încerc să le explic mai limpede celor care vor merge la urne CE vor vota. Și nu pe cine vor vota. Iar pentru asta e nevoie, înainte de orice, să vedem care sunt grupurile politice din Parlamentul European și pentru ce militează ele.
Primul grup, în ordinea mărimii, este Grupul Partidului Popular-European (Creștin-Democrat), ce promovează politici de centru-dreapta. PPE a fost fondat de către partide occidentale creștin-democrate, dar mai târziu a primit și partide europene conservatoare sau alte formațiuni politice de centru-dreapta. De numele acestui grup sunt legate cele mai bune perioade economice ale Europei, precum și gestionarea crizelor economice. PPE este, de departe, cel mai mare partid în cadrul prezentei Comisii Europene, iar președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene aparțin PPE. Partidele românești care fac parte din PPE sunt, în acest moment, Partidul Național Liberal, UDMR și PMP.
Al doilea grup este Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților. S&D „promovează o societate europeană favorabilă incluziunii, bazată pe principiile libertății, egalității, solidarității, diversității și echității”. Deputații din cadrul grupului militează, între altele, pentru justiție socială, drepturile consumatorului, dezvoltarea durabilă, reformarea pieței financiare și drepturile omului, iar una dintre axele principale ale momentului constă în combaterea șomajului și „de a se asigura că societățile și piețele noastre devin mai echitabile”. Ați recunoscut, între rânduri, că una dintre liniile de forță ale grupului S&D este cea referitoare la drepturile minorităților sexuale, după cum arată și cuvântul „progresist”. Din rândul partidelor românești, PSD este membru în grupul S&D, alături de Partidul Umanist Social Liberal (fost Partidul Umanist Român al lui Dan Voiculescu).
Al treilea grup ca mărime este Grupul Renew Europe, creat în 2019, inspirat mai ales de partidul condus de președintele francez Emanuel Macron. RE propune recuperarea valorilor europene și adecvarea lor într-o perioadă dificilă: criză climatică, conflicte la frontiere, terorism, provocări economice și șomaj. Din România, fac parte USR și Reînnoim Proiectul European al României (REPER) fondat de fostul președinte al USR Dacian Cioloș.
Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Verzi/ALE) este format din „membri ai partidelor ecologice, pirat și regionale și din deputați independenți”. La ultimele alegeri, numărul deputaților săi a crescut la 74, ceea ce face ca grupul Verzi/ALE să fie al patrulea cel mai mare grup din Parlamentul European. Membrii săi reprezintă 16 state UE, dar se pare că ecologiștii din România nu au reușit să-și convingă electoratul.
Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) a fost creat în 2009 pentru a elabora o agendă eurorealistă pentru Uniunea Europeană. ECR este, în prezent, cel de-al cincilea grup ca mărime din Parlamentul European, fiind compus din 70 de deputați din 15 state membre ale UE. La ECR a aderat și PNȚCD, între timp dispărut.
Grupul Identitate și Democrație este un grup politic de dreapta spre extrema dreaptă din Parlamentul European, lansat în 2019. Este compus din naționaliști, populiști de dreapta și partide naționale eurosceptice din 10 țări. Nici un partid politic românesc nu face parte din acest grup dominat de partide din Italia și Franța.
După cum niciun partid politic românesc nu a ajuns în grupul Stângii care, de fapt, este o stângă radicală.
Ei bine, la capătul acestei necesare, cred eu, recapitulări a eșichierului politic european, aș formula câteva întrebări. Ca să nu zic perplexități. Prima este despre liberali. Un partid care, în ciuda evidențelor de context, continuă să păstreze în titulatură cuvântul „național”. Ceea ce îl face, în opinia mea, mai apropiat de ECR, de pildă. Ca să nu mai vorbim că măsurile din coaliție „fătate” de către ministrul liberal Boloș nu au nimic de-a face, dar nimic, cu valorile liberale pronate în PPE. A doua stupefacție este pentru PSD. Care, la fel ca liberalii, în ciuda contextului european al grupului, nu a avut, la el acasă, în România, nicio poziție oficială în legătură cu susținerea LGBTQ+, un refren mereu reluat la S&D. Dar și la Renew Europe. A treia stupefacție este cu privire la locul Partidului Umanist Social Liberal într-un grup socialist. Ba mai mult, ce treabă are dna Grapini, de pildă, cu același LGBTQ+, ca să nu spun că discursul ei suveranist o plasează clar în tabăra eurosceptică. În fine, apropo de liste europarlamentare, nu mă pot abține să nu mă întreb care or fi fost, la Bruxelles, ecourile în urma scandalului Lasconi…
Nu știu de ce am impresia că, de fapt, în viața politică românească, aproape nimic nu e cum ar trebui să fie. Sau cum scrie pe gard.
