Cu excepția celor două mari crize ale acestui secol (criza financiară din 2008 și pandemia globală din 2020), lumea trăiește în cadrul unor instituții economice și sociale create și ameliorate în ultimul secol și jumătate. A fost o perioadă în care aceste instituții „au influențat – și au fost influențate de – moralitatea, care la rândul său și-a pus amprenta asupra politicilor monetare și fiscale.” (p. 17-18). În anii 1980 și 1990, de exemplu, economiștii au demonstrat empiric existența unei legături între independența băncii centrale și stabilitatea prețurilor, iar politicienii din diverse părți ale eșichierului politic au acceptat ideea că băncile centrale sunt cele care au reușit să controleze inflația, au promovat cooperarea economică internațională și au permis guvernelor să ducă politici fiscale relaxate, de natură să stimuleze creșterea economică.
În cartea sa, Valentin Lazea, un renumit economist român, care a jucat un rol activ în conceperea și aplicarea politicii fiscale și monetare în România postcomunistă, apreciază contribuția băncilor centrale, însă subliniază, de asemenea, incursiunile și imixtiunile lor adesea mai puțin reușite în politica fiscală.
Autorul scrie cu o exemplară obiectivitate, remarcabilă onestitate intelectuală și deosebită claritate. El citează multe lucrări de referință în domeniu, însă prezintă și unele istorioare instructive. În plus, așa cum se cuvine unui economist implicat timp de două decenii și jumătate în elaborarea politicii fiscale și monetare în România postcomunistă, autorul analizează cu luciditate implicațiile istoriei universale și naționale asupra controverselor actuale cu privire la politicile economice.
Această carte de istorie este scrisă pentru vremurile noastre, dar spune multe despre modul în care politica monetară și politica fiscală s-au combinat în epoca modernă, inclusiv, cel mai recent, în timpul crizei din 2020, care este probabil cea mai reușită colaborare între acestea de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Cartea recenzată aici este o prezentare succintă a istoriei economice, în care sunt evidențiați tehnocrații și politicienii receptivi la recomandările lor de politică economică și care respectă independența băncii centrale. Autorul este convins că există răspunsuri politice la problemele economice – reacții care, din punct de vedere moral, sunt bune sau rele.
În lucrare se sugerează că bancherii centrali nu sunt actori politici. Astfel, autorul scrie: „În acest nou context, unii politicieni nu privesc cu ochi buni independența regăsită a băncii centrale. Apare posibilitatea unui conflict între ministerele de finanțe (promotoare ale unor politici fiscale laxe) și băncile centrale (adepte ale unor politici monetare ferme).”( p.167).
Aceasta este, după părerea noastră, principalul aspect discutabil al demonstrației sale. Lucrarea prezintă numeroase exemple de politicieni preocupați de considerente pe termen scurt, pe când asigurarea și menținerea stabilității prețurilor necesită o politică pe termen mediu și lung. De aceea, este necesar ca deciziile băncii centrale să fie scoase, pe cât posibil, de sub influența procesului politic general și încredințate tehnocraților, ale căror eventuale erori sunt determinate, în principal, dacă nu exclusiv, de incapacitatea de a-și exercita independența pe care statutul lor o permite.
După părerea noastră, realitatea este mai complexă. Autorul arată, pe bună dreptate, că bancherii centrali și colaboratorii lor tehnocrați au fost adesea obiectivi în recomandările pe care le-au făcut cu privire la politica fiscală, însă este mai puțin convingător când lasă să se înțeleagă că ei sunt total apolitici. Este vorba aici despre o problemă fundamentală. Nu are importanță faptul că unii conducători ai băncilor centrale au fost membri ai unui partid sau altul și că, odată numiți în funcție, au părăsit formal partidele respective. Ceea ce contează este că ei pot avea concepții diferite cu privire la rolul, orientarea și instrumentele politicii monetare și fiscale și că aceste viziuni diferite provin din modalitățile diferite în care reduc complexitatea lumii printr-o anumită teorie economică, ideologie sau morală, care toate facilitează această simplificare.
Autorul analizează cu o mare acuitate implicațiile istoriei și moralei asupra politicilor monetare și fiscale, inclusiv a celor actuale. Misiunea băncilor centrale și a guvernelor este, printre altele, să procedeze la simplificări asemănătoare cu cele amintite mai sus. În perioada 2007-2013, de exemplu, când în țările dezvoltate au început să fie practicate dobânzi real negative, concomitent cu ample programe de relaxare fiscală, lupta de idei teoretice, morale și ideologică s-a intensificat. Situația este similară în perioada 2020-2023, când băncile centrale au decis să majoreze ratele dobânzilor, ca răspuns la inflația record, iar guvernele au continuat să aplice noi și ample programe de stimulare fiscală. Mizele au fost în ambele cazuri foarte mari și nu doar în plan științific sau profesional.
În lunile și anii care vin, bancherii centrali și guvernanții vor fi nevoiți, probabil, să facă judecăți de valoare și opțiuni tehnice similare, dar în condiții de incertitudine sporită. Cartea lui Valentin Lazea este o referință esențială pentru decidenții români, care se vor confrunta, probabil, cu aceste provocări. Ea îi va ajuta foarte mult să înțeleagă importanța rolului politic pe care îl au de jucat în acest complicat proces.
