„Patru decenii de postumitate” scriu revistele care vor să ne atragă atenţia asupra eternităţii marelui poet. Şi unele îmi reproşează că n-am scris destul – oare el nu defineşte „geografia literară a României”? „Geografia literară…” s-ar vrea şi o replică la „Plato`s Ghost The moderniss Transformations of Mathematics” de Jeremy Gray, care vrea să arate că toate artele se subţiază – se „abstractizează” şi devin semne. Matematice. Se urcă pe cerul semnelor. „Geografia” coboară cărţile noastre pe pământ. Cărţile sunt ale noastre. O geografie literară a României nu ar
însemna abandonarea criteriilor care au stat până acum la realizarea Istoriilor literare fundamentale. Nu ar presupune înlocuirea principiului estetic, esenţial pentru Maiorescu, Lovinescu, Negoiţescu, Manolescu, cu unul provizoriu, menit să alfabetizeze funcţionarii judeţeni, setoşi de ilustrare locală. Versurile lui Nichita urcă la cer – mi-a spus/scris un coleg – Nichita ar intra în Geografia ta literară?
Recent, am primit volumul „Nichita şi Securitatea” de Fabian Anton. Nichita e coborât pe pământ în afara versurilor lui. Când am încheiat „Istoria secretă a literaturii române”, eram hotărât să mă apuc de volumul al doilea. Un volum al doilea care să se sprijine pe documentele arhivelor de la CNSAS. Am stat zile multe în aceste arhive, unele dosare le-am primit, altele nu. Ultimele se ocupau de mediile literare pe larg, altele… Ce documente au scăpat istoricilor literari? Ce ne spune Securitatea? Volumul lui Fabian Anton începe cu o adresă din 19 mai 1970 „Către direcţia securităţii statului: «Vă trimitem alăturat în extras un număr de trei materiale»…”. În primul, din 19 martie 1970, informatorul „Dumitru” a semnalat următoarele: „Săptămâna trecută a fost în oraşul Timişoara şi poetul bucureştean Nichita Stănescu care s-a întâlnit prin diferite restaurante din Timişoara cu poetul Anghel Dumbrăveanu şi Duşan Petrovici precum şi cu poetul iugoslav Adam Pusloici”.
Nichita Stănescu scrie o poezie pentru Adam Puslojić, la care acesta îl întreabă de ce atâta consideraţie pentru el. „La aceasta, Nichita Stănescu, sub influenţa alcolului, a răspuns celui în cauză că se gândeşte de pe acum să aibă prieteni deoarece dacă mâine el şi cu Dumbrăveanu vor arestaţi, primii care vor cere eliberarea lor vor cei de «dincolo», printre care şi Adam Pusloici”.
Sursa „Şerbu” informează că în 18 aprilie 1980, ora 13, la Casa universitară din Timişoara se aflau Ion Jurăscu, Sorin Titrel şi Duşan Petrovici.
Prietenia lui Anghel Dumbrăveanu cu Nichita Stănescu e numită mereu, aşa că în „Nichita Stănescu şi Securitatea” descoperim o fişă amplă despre Anghel Dumbrăveanu – despre felul în care Anghel Dumbrăveanu „conduce” revista Orizont.
Aşa că în 1968, poetul „şi-a manifestat ostilitatea faţă de Direcţia presei considerându-i pe cei de la cenzură inculţi: „Pe 27 septembrie 1971, Anghel Dumbrăveanu discutând cu Ovidiu Cotruş, legionar şi condamnat, l-a informat…
Relaţiile cu Ovidiu Cotruş par temeinice, ca şi acelea cu legionarul Ion Maxim, care a fost programat să citească la cenaclul Asociaţiei scriitorilor…”.
Dacă l-am aşeza alături de Nichita Stănescu pe prietenul său Anghel Dumbrăveanu, atât de prezent în documentele securităţii, poetul şi-ar avea alt loc în Geografia literară a României. Scrie Anghel Dumbrăveanu în „Orizont”, 27 iulie 1972: „Mi se pare că pe Nichita Stănescu îl ştiu dintotdeauna. Mai iubit şi mai contestat decât oricare dintre marii noştri poeţi de astăzi, el e simbolul unei generaţii şi al unei noi renaşteri a poeziei româneşti”.
Şi, mesaj de la Timişoara: „Fiindcă viaţa m-a aşezat atât de departe de el, îl caut mereu şi nu-l găsesc niciodată, de unde se întâmplă să vină o dragoste ciudată. Spun dragoste fiindcă e o stare pe care n-o pot denumi îndeajuns de precis, pentru că starea aceasta e şi iubire de frate, şi nostalgie de prieten şi admiraţie pentru poet. Şi încă mai mult decât toate împreună”.
Şi poetul Dumbrăveanu lângă marele poet Nichita Stănescu: „Nu se poate spune atât de uşor prin ce a frapat, prin ce a derutat, prin ce anume a impus Nichita Stănescu lirismul său singular, de o tulburătoare noutate. Dar acum mă gândesc la glasul lui rostind poezii, într-o uitare de sine care e a păsării beată de cer în adâncurile văzduhurilor, iar în memoria mea se-aud obiectele lui însufleţite, fiinţele învestite cu atribute surprinzătoare şi nebănuite până acum, acel univers unic al poeziei sale”.
În dosarele de securitate sunt prezente şi date despre conferinţele scriitorilor: pe cine doreşte să aleagă Partidul, pe cine Ceauşescu şi care sunt taberele răilor. Când Nichita Stănescu e cu cei răi şi când e cu cei buni. Unele zvonuri existau şi lumea scriitorilor putea să afle, dar în „Nichita şi Securitatea” aflăm „date exacte” – aflăm despre „lumea de jos” din Uniunea scriitorilor. Geografia literară a României se poate, totuşi, sprijini şi pe datele pe care le descoperim – vai! – în dosarele „de demult” ale securităţii.
Cornel UNGUREANU
