Concert, mari filme noi și clasice, călătorie pe apă în jurul Europei, cu startul chiar de pe Bega, într-o bucătărie franceză din secolul al 18-lea, într-o saună cu fum din Estonia, pe străzile din Tokyo, în jungla amazoniană și până într-o regiune izolată a Islandei, călătorii în timp, nu doar în spațiu, cam așa s-ar putea rezuma pe scurt programul pentru cei care-și propun să petreacă momentele libere în sălile cinematografelor „Timiș” și „Victoria” între 28 februarie și 3 martie.
La Cinema „Timiș”, joi, 29 februarie, de la ora 19, se proiectează, în avanpremieră, continuarea dramei SF care a cucerit întreaga lume, „Dune II”, probabil cel mai așteptat film al anului, în care publicul va regăsi actori precum Zendaya Coleman, Javier Bardem, Rebecca Ferguson și, desigur, pe Timothée Chalamet, în rolul lui Paul Atreides, film în care, pe durata a mai bine de două ore, regizorul Denis Villeneuve urmărește ascensiunea la putere a lui Paul, printre oamenii deșertului (fremeni) și eventuala lui rebeliune împotriva împăratului Padishah Shaddam IV. În călătoria lui pe calea devenirii unui legendar „Kwisatz Haderach”, eroului din film îi va fi testat caracterul și i se va pune viața în pericol. În această parte a doua a filmului, între Paul Atreides și Chani (Zendaya Coleman), femeia fremen, vor avea loc momente romantice, Paul reușind un fel de alianță cu Chani pentru a se răzbuna pe malefica casă Harkonnen care i-a distrus familia, Atreides jonglând astfel cu dragostea și cu soarta universului.

Filmul „Dune II” este nerecomandate tinerilor sub 15 ani, iar premiera lui va avea loc la Cinema „Timiș”, sâmbătă, 2 martie, de la ora 20.
Vineri, 1 martie, de la ora 20, la „Timiș” va fi concert, muzica uneia dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România urmând să răsune în sala cinematografului timișorean, trupa „Om la Lună” lansându-și un album în care sunt compilate piesele sale reper, „Fazele Lunii”, album despre care solistul și fondatorul formației „Om la Lună”, Doru Pușcașu, a transmis că, „Fazele Lunii sunt fazele noastre ale tuturor. Sunt stările noastre în continuă creștere și descreștere, luminând calea sau stând ascunși în umbră. Iar cântecele «Om la Lună» de pe cele trei albume de până acum, cântate acum în forma aceasta electro-acustică-minimalistă, suntem noi pe drumul ăsta lung de o viață”.

O proiecție specială va avea loc, la Cinema „Timiș”, sâmbătă, 2 martie, de la ora 17, din seria capodoperelor clasice din cinematografia mondială, o „bătălie a doamnelor” în drama din anul 1950, „Totul despre Eva”, în regia lui Joseph Mankiewicz, cu personaje feminine puternice și o distribuție pe măsură (Bette Davis, Anne Baxter, Marilyn Monroe, George Sanders).
Duminică, 3 martie, de la ora 17, premiera filmului „Hai, România!”, filmul documentar realizat de Claudiu Mitcu, care readuce pe retina și în memoria publicului perioada de glorie (1980-2000) a echipei naționale de fotbal a României, alături de Hagi, Ienei, Popescu sau Iordănescu.

Ultimul film al zilei de duminică, la „Timiș”, readuce, în regia lui Yorgos Lanthimos, în atenția publicului, „Sărmane creaturi”, SF-ul romantic despre tânăra Bella și doctor Godwin Baxter.
La Cinema „Victoria”, filmele încep miercuri, 28 februarie, de la ora 18 fiind proiectat „Semmelweis”, iar de la ora 20:30, „Zona de interes”, acest film, nominalizat la Oscar 2024, pentru „Cea mai bună imagine”, „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu adaptat”, „Cel mai bun film internațional” și „Cel mai bun sunet”, în regia Jonathan Glazer, va încheia, duminică, 3 martie, filmele acestei perioade, fiind programat să-și înceapă proiecția la aceeași oră ca în ziua de miercuri.
Joi, în ultima zi a lunii februarie din 2024, de la ora 18, revine drama istorică în regia lui Dan Pița, „Ecce Homo Brâncoveanu”, iar de la ora 20, va urma proiecția unei premiere, filmul documentar „Circumeuropa. Începutul”, despre echipajul din Timișoara, care și-a propus, în vara anului trecut, să străbată Europa pe apă, începând de la Timișoara, cu startul pe Bega, apoi pe Tisa, pe Dunăre, Marea Neagră și Mediterană și apoi s-a întors acasă. Despre această călătorie memorabilă în cele două luni de navigat pe apele Europei, chiar echipajul ce va fi prezent la premieră va povesti publicului.

„Sauna secretelor”, filmul documentar propus de Estonia la Premiile Oscar 2024, nominalizat la premiile publicului LUX, nerecomandat tinerilor sub 15 ani și filmul dramă, istoric, romantic, „Dragoste la foc mic”, în care se arată povestea unei bucătărese franceze care a lucrat pentru celebrul gurmand din anii 20, Dodin, în regia lui Tran Anh Hùng, sunt cele două proiecții de pe Marele Ecran al cinematografului din „Bălcescu”, primul, de la ora 18:30, iar cel de-al doilea, de la ora 20:30, vineri, 1 martie.
Ziua de sâmbătă, 2 martie, se deschide de la ora 15:30, cu filmul pentru tineri, „Ultimul jaguar negru”, prezentat de această dată în versiunea dublată în limba română, redă pe Marele Ecran aventura unei adolescente în jungla amazoniană, după care, de la ora 17:30, filmul de animație, dramă, „În numele pământului”, readuce publicului povestea unei tinere ce iese din tiparele comunității în care trăiește, iar pentru a-și îndeplini iubirea, încalcă regulile și standardele sociale ale vremii. Filmul este propunerea Poloniei la Oscar 2024. Ziua se încheie cu filmul, dramă, japonez, „Zile perfecte”, proiectat la ora 20, odă adusă bucuriilor și plăcerilor simple ale vieții, în regia lui Wim Wenders.
Duminică, 3 martie, de la ora 15:30, copiii vor avea parte de premiera filmului de animație, „Prietenul meu, delfinul”, în regia lui Mohammad Kheirandish, în care sunt invitați în adâncurile mării, unde Snowball salvează un băiețel din valuri, iar din acel moment cei doi cresc fără griji împreună, încântând viața marină cu trucurile lor amuzante, până când, într-o zi, pacea lor este distrusă de o caracatiță malefică.

Publicul din sala cinematografului din vechea piață „Lahovari”, azi „Bălcescu”, va ajunge în mijlocul peisajelor fermecătoare și înfricoșătoare ale Islandei prin intermediul filmului, dramă psihologică, regizat de Hlynur Pálmason, „Tărâmul Domnului”, duminică, 3 martie, de la ora 17:30. Proiecția va fi prezentată în exclusivitate, în cadrul colaborării cu Cinemateca TIFF. Filmul a fost desemnat de publicația Cineuropa „Cel mai bun film” al anului 2022.