Modernizarea liniei ferate Craiova – Caransebeș va costa cu peste șapte miliarde de lei în plus față de costurile anterioare, în condițiile în care Ministerul Transporturilor a modificat indicatorii. Trenurile circulă cu o viteză medie de 50 km/h pe această distanță iar prețul actual este estimat la peste 20 de miliarde de lei.
Între cele două orașe de pe magistrala feroviară 100 sunt aproape 230 km, dar restricțiile de viteză și linia în stare precară fac ca durata unei călătorii să fie de peste patru ore și jumătate. Nouă trenuri de călători circulă pe zi, cel mai lent făcând patru ore și 43 de minute.
Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est – Mediteraneean, lucrare de utilitate publică de interes național”. Lungimea totală a liniei de cale ferată în cadrul acestui studiu este de 226 km, fiind linie electrificată pe toată distanța, linie dublă electrificată Craiova – Strehaia (60 km) și linie simplă electrificată Strehaia-Caransebeș (174 km).